Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO/FOTO Protest la Judecătoria Buiucani. Susținătorii cer eliberarea Evgheniei Guțul

05 Aug. 2025, 11:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2025, 11:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Susținătorii Evgheniei Guțul s-au adunat astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde urmează să se dea sentința în cazul bașcanei, dar și al colegei din fostul partid Șor, Svetlana Popan. În timp ce procurorii solicită nouă ani de închisoare pentru Guțul și opt ani pentru Popan, manifestanții cer eliberarea celor două, transmite IPN.

Poliția a înconjurat zona și a restricționat accesul protestatarilor către judecătorie. Astfel, majoritatea au stat vizavi de judecătorie. Presa este lăsată în incinta instanței doar dacă s-a înregistrat din timp pentru participare la ședință.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Evghenia Guțul și Svetlana Popan sunt acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și a unui concurent electoral în perioada 2019-2022, fapte care implică presupusa introducere a unor sume de bani proveniți din grupuri criminale organizate din Federația Rusă. De asemenea, Guțul este învinuită că a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale partidului Șor, acceptând finanțarea ilegală a formațiunii în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan pledează nevinovat. Bașcana a declarat în nenumărate rânduri că procesul este unul motivat politic.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 07:38 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova intenționează să procure, în comun cu Armata Română, camioane militare produse de compania italiană IDV (Italian Defense Vehicles), prin intermediul programului european SAFE. Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, o va efectua luni, în România.

Anunțul a fost făcut de oficial la o emisiune de la Jurnal TV. Nosatîi a precizat că va avea o întrevedere cu noul ministru român al Apărării, în cadrul căreia va fi semnat acordul de cooperare în domeniul militar.

„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea Armatei Naționale,  pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la Armata Sovietică. Vor fi folosite în interesul de instruire”, susține Nosatîi.

Deocamdată, nu au fost anunțate numărul camioanelor care urmează să fie cumpărate, valoarea contractului sau termenul în care acestea vor ajunge în Republica Moldova.

Vizita ministrului Anatolie Nosatîi la București este programată pentru 2 noiembrie, unde urmează să se întâlnească cu omologul său român, Ștefan-Radu Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!