Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Franța a donat țării noastre 12 generatoare de curent electric. La ce spitale vor fi distribuite

21 Dec. 2022, 13:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Dec. 2022, 13:01 // Societate //  Realitatea.md

12 spitale din Republica Moldova, raionale, municipale și republicane au recepționat generatoare electrice, care urmează să asigure instituțiile medicale cu curent electric în situațiile de urgență. Donația, în valoare de peste 245 de mii de euro, care este acompaniată de suportul echipelor tehnice ale Electriciens sans Frontières, face parte din suportul oferit Republicii Moldova de către Guvernul Franței în cadrul Echipa Europa – Uniunea Europeană și Statele Membre – prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Cele 12 generatoare electrice au fost transmise astăzi, 21 decembrie 2022, în cadrul unui eveniment festiv la care au participat Lilia Gantea, secretară generală de stat în cadrul Ministerului Sănătății, ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova, Graham Paul și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.

Donația oferită prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE de către Guvernul Franței vine să ajute Republica Moldova să facă față consecințelor unei potențiale crizei energetice. „Acum, în plină iarnă, securitatea energetică este mai mult ca oricând o problemă majoră pentru Republica Moldova și pentru curajoasa sa populație. În acest context dificil, Franța este mândră să poată contribui, prin această donație de 12 generatoare, la consolidarea capacității de rezistență a spitalelor din Moldova și a sistemului de sănătate”, a menționat Graham Paul, ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova.

Asistența umanitară va contribui la consolidarea capacităților sistemului de sănătate a spitalelor din Republica Moldova și la reziliența lor energetică.

„Acest sprijin valoros este oferit prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE ce permite Guvernului Republicii Moldova să-l primească mai rapid și într-un mod mai eficient. Acesta este modalitatea noastră de a ne exprima solidaritatea cu poporul Republicii Moldovei în aceste vremuri grele. Această donație este mărturia sprijinului continuu și generos al UE, oferit în spiritul Echipa Europa în contextul războiului din Ucraina”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul ceremoniei de transmitere a donației, secretara generală de stat a Ministerului Sănătății, Lilia Gantea, și-a exprimat recunoștința în adresa Republicii Franceze și UE pentru suportul oferit de-a lungul timpului și a precizat că astfel de echipament este vital instituțiilor medicale spitalicești.

„Fiind în situații de criză, când atât de aproape, în Ucraina, avem război, precum și a riscului de deconectarea de la energia electrică, aceste generatoare sunt absolut necesare activității oricărei instituții medico-sanitare spitalicești. Cea mai mică pană de curent electric poate pune în pericol viața pacienților conectați la aparate medicale. De acestea generatoare se vor bucura 12 instituții medicale republicane, municipale și raionale… Aducem sincere mulțumiri Guvernului Republicii Franceze pentru această donație care va contribui într-o eventuală situație de sistare a livrării energiei electrice la asigurarea funcționalității instituțiilor spitalicești, precum și a asigurării securității pacienților conectați la echipamente vitale, în secțiile de terapie intensivă și sălile de operație”, a declarat Lilia Gantea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!