Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Funeraliile lui Eugen Doga. Primarul Capitalei: „S-a stins o epocă, un titan al muzicii”

05 Iun. 2025, 13:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2025, 13:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Conducerea Primăriei municipiului Chișinău, în frunte cu primarul Ion Ceban, a participat joi, 5 iunie, la funeraliile maestrului Eugen Doga. Mitingul de doliu s-a desfășurat la Palatul Național „Nicolae Sulac”, la care au participat sute de oameni.

„Astăzi ne-am luat rămas bun de la Marele Eugen Doga. O pierdere incomensurabilă. S-a stins o epocă, un titan al muzicii, un OM cu literă mare, perseverent, prezent, talentat.

Nu este doar unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, ci și o valoare inestimabilă pentru noi toți. Probabil sunt puțini cei care nu i-au auzit muzica — fie acasă, fie în alte colțuri ale lumii.

Fie că suntem la Chișinău, la Ștefan Vodă sau la București sau în țări îndepărtate, îi auzim creațiile în cele mai faimoase locuri din lume, în cele mai mari Capitale, în cele mai prestigioase săli de concert. De la mic la mare, îi cunoaștem opera.

Este o pierdere profund regretabilă. A rămas mereu activ, chiar dacă avea o vârstă înaintată. Spunea de fiecare dată că trebuie să facem totul, să reușim în tot ce ne propunem. A iubit enorm viața și oamenii din jurul său — o trăsătură cu adevărat extraordinară.

Dincolo de lucrurile frumoase pe care le-a creat, ne emoționa profund și felul său de a fi: sensibilitatea, omenia. Ne-a atins nu doar prin muzică, ci și prin sufletul său. Drum lin, Maestre…”, se arată în mesajul lui Ceban.

Viceprimara Angela Cutasevici a urcat pe scena de la Palatul Național, la mitingul de doliu, și a transmis familiei condoleanțe. Ea a reiterat aportul lui Eugen Doga pentru cultura națională și pentru Chișinău.

„Cu durerea care e greu să o rostești, simțim un gol care doare și o tăcere care apasă sufletul. E greu de acceptat că maestrul Eugen Doga nu mai este printre noi, când de fapt este pretutindeni. În muzică, în inimi, în trăiri. E o zi grea, dar în această tăcere dureroasă, sufletul e plin de mulțumire pentru darul unei vieți trăite în armonie cu lumea”, a spus viceprimara Angela Cutasevici.

Eugen Doga este autorul imnului municipiului Chișinău, dar și Cetățean de Onoare al orașului. O stradă din centrul Chișinăului, o școală de muzică și o monedă comemorativă îi poartă numele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Maestrul Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie 2025. Compozitorul avea 88 de ani. Maestrul își va petrece somnul de veci la Cimitirul Central de pe strada Armenească.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 16:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
26 Oct. 2026, 16:04 // Slider //  Cătălina Boico

Poliția de Frontieră vine cu noi detalii despre aparatul de zbor de tip motodeltaplan care a traversat astăzi, 26 octombrie, spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit instituției, acesta era pilotat de un cetățean ucrainean.

Instituția precizează că a fost informată de autoritățile de frontieră din Ucraina despre observarea unei persoane care survola ilegal frontiera pe direcția Cernăuți (Ucraina) – Larga (Republica Moldova). În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de frontieră au localizat persoana la aproximativ 2.000 de metri de linia frontierei de stat.

În cadrul verificărilor, cetățeanul a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova. Poliția de Frontieră continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un motodeltaplan a traversat spațiul aerian al Moldovei. Venea din direcția Cernăuți