Natalia Gavrilița a discutat marți, 7 februarie, cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, despre consolidarea relațiilor Republicii Moldova cu Alianța și reiterarea sprijinului care ne este acordat. Prim-ministra a vorbit despre cooperarea existentă și cea care se planifică, în timp ce oficialul din cadrul blocului a mulțumit pentru sprijinul pe care îl oferim Ucrainei și, mai nou, Turciei.Mircea Geoană a punctat Republica Moldova este un partener apropiat al NATO, iar alianța se angajează să aprofundeze cooperarea, sprijinind „independența, suveranitatea și integritatea teritorială”.
„Timp de aproape 30 de ani, NATO și Republica Moldova au colaborat în multe feluri. NATO a ajutat Moldova să distrugă pesticidele periculoase, să îmbunătățească apărarea cibernetică și să îmbunătățească buna guvernare în forțele dumneavoastră armate. De asemenea, suntem recunoscători pentru contribuțiile Moldovei la misiunea noastră de menținere a păcii din Kosovo din 2014. Invazia brutală a Ucrainei de către Rusia a spulberat pacea în Europa. A schimbat fundamental securitatea noastră comună. Aceasta a determinat aliații și partenerii NATO să revizuiască și să-și consolideze politicile de securitate și apărare. Aceasta este o adevărată trezire strategică în Europa”, a menționat secretarul general adjunct.
Oficialul de la NATO consideră că „atacurile rusești cu rachete asupra Ucrainei reprezintă o amenințare directă la adresa securității Moldovei”. Acesta s-a referit la deciziile luate la Summit-ul NATO de la Madrid și reuniunea miniștrilor de Externe ai blocului, organizată în decembrie 2022 la București, la care a participat și șeful diplomației de la Chișinău, unde s-a decis intensificarea sprijinului politic și practic pentru Republica Moldova, pentru a-i sprijini rezistența și independența politică.
„La întâlnirea noastră de la București, miniștrii noștri de externe au trecut în revistă sprijinul nostru, împreună cu ministrul Popescu. Sprijinul personalizat pentru Moldova va fi, de asemenea, pe ordinea de zi când miniștrii Apărării NATO se vor întâlni aici, la Bruxelles, săptămâna viitoare”, a mai spus Geoană.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
La rândul său, șefa Executivului de la Chișinău s-a referit la ajutorul pe care specialiștii NATO ni-l acordă în cadrul consolidării securității cibernetice și protecției civile. Referindu-se la discuțiile despre cooperările ulterioare, prim-ministra a vorbit despre „domeniile care asigură pace și stabilitate”.
„Vă mulțumesc mult pentru această primire călduroasă. Sunt bucuroasă să avem această întâlnire, să continuăm dialogul politic și consultările cu partenerii din alianță. Avem parteneriat de mai mulți ani. Am avut programe care au ajutat la consolidarea rezilienței și securității Republicii Moldova, inclusiv în domeniul protecției civile, apărării cibernetice, comunicării strategice. Întrevederea este reiterare a sprijinului alianței, într-o perioadă complicată pentru noi toți, după declanșarea războiului injust a Rusiei asupra Ucrainei. (…) Vom finaliza discuțiile despre modul de implementare a pachetului adaptat de consolidare a capacităților de apărare, instrument important al relațiilor Republica Moldova-NATO. Vreau să subliniez încă o dată că accent aparte îl punem pe sprijinul și expertiza NATO în consolidarea apărării civile și a domeniilor care asigură pace și stabilitate în regiune. Susținem colaborarea între NATP și UE în acordarea asistenței statelor partenere”, a declarat Gavrilița, în cadrul declarațiilor comune cu Geoană.
Natalia Gavrilița a vizitat în perioada 4 – 8 februarie, premierul Natalia Gavrilița, alături de mai mulți membri ai cabinetului de miniștri, se află într-o vizită oficială la Bruxelles. Aceștia participă la cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova, iar șefa Guvernului de la Chișinău a avut întrevederi cu înalți oficiali europeni, pe agenda discuțiilor fiind criza energetică, problemele de securitate, războiul din Ucraina și agenda de integrare a țării noastre.


