Un bărbat de 40 de ani din capitală a comis două furturi în sectorul Rîșcani. Polițiștii au stabilit că individul ar fi sustras o geantă din incinta unui magazin și bunuri dintr-un automobil.
Suspectul a fost identificat și depistat la scurt timp de oamenii legii.
„Acesta a fost escortat la inspectorat pentru documentare. Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior documentat pentru cazuri similare”, precizează Poliția.
Ulterior, pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Totodată, polițiștii întreprind măsuri pentru stabilirea complicității acestuia și la alte cazuri asemănătoare comise în Chișinău.

