Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO În 2023, jumătate de miliard de lei din cheltuieli la Ministerul Apărării vor fi pentru echipamente și muniții

18 Dec. 2022, 14:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
18 Dec. 2022, 14:45 // Economie //  Realitatea.md

În 2023, Ministerul Apărării ar urma să cheltuie circa 500 de milioane de lei pentru achiziționarea de muniții și echipamente. În total, în anul viitor, cheltuielile pe sectorul de apărare vor fi de 0,55% din PIB-ul țării. Prin comparație, țările NATO aplică practica de 2% din PIB pentru securitate. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, la emisiunea DESCIFRAT la AGORA.

„Trebuie să menționăm că apărarea a fost cumva neglijată pe parcursul la mulți ani. S-a considerat că nu este o prioritate. Există mai multe necesități pentru acest sector, dar acestea nu pot fi acoperite doar cu aceste majorări din acest an. Aceste majorările de 795 de milioane de lei, la o bază erodată de atâția ani nu este suficient. În 2023, în jur de 500 de milioane de lei vor fi direcționați pentru echipament și muniție. Iar o parte din resursei vor fi pentru alimentație, instruiri, condiții activitate și investiții”, a declarat Dumitru Budeanschi.

Sursa citată menționează că, anterior, ministrul Apărării spunea că este necesar de cel puțin 2% din PIB, sumă alocată pentru sectorul de securitate a țării.

„Aceasta este practica NATO ca 2% să fie alocate apărării. Noi niciodată nu am avut așa sume pentru apărare. Anii trecuți a fost de circa 0,38 – 0,4 % din PIB. În acest an indicele e de 0,55% din PIB. Aceasta nu este o sumă care am spune că este o cheltuială excesivă pentru acest domeniu”, a spus ministrul Finanțelor.

Mai mult, Dumitru Budianschi a remarcat că chiar și în condițiile unei strategii care ar duce la echiparea corespunzătoare a armatei, nici 2% din PIB pentru domeniul de apărare a țării nu ar fi suficient.

În 2023, cheltuielile estimate la Ministerul Apărării sunt de 1,69 miliarde de lei. Astfel, se constată cea mai mare creștere de alocări comparativ cu celelalte ministere – de 795 de milioane de lei. În 2022, cheltuielile la apărare au fost de 901,8 milioane de lei.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!