Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO În Joia Mare, Carp prezintă păcatele ”dinozaurului politicii moldovenești”: Voronin are memoria scurtă

13 Apr. 2023, 13:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2023, 13:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Deputatul PAS, Lilian Carp, a criticat dur mesajul transmis de liderul PCRM, Vladimir Voronin, care a anunțat că va „iniția elaborarea unui proiect de lege privind lustrația, care va afecta perioada statului confiscat”. 

Lilian Carp a spus că Vladimir Voronin este ”tatăl corupției și a corupțiilor din Moldova”; ”individul care a fost președinte al Republicii Moldova” și ”dinozaurul politicii moldovenești” și a prezentat, într-o conferință de presă la Parlament, „păcatele” comunistului Voronin. Parlamentarul susține că liderul comuniștilor are memoria scurtă și a uitat ce ilegalități s-au produs în țară pe timpul când PCRM și Voronin erau la putere.

„Eu în general cred că în Republica Moldova dacă ar fi fost o lege a lustrației pe bune, odată cu Declarația de Independență, asemenea specimene de hoți niciodată nu ar fi ajuns la putere în Republica Moldova, pentru că nouă trebuie să ne fie clar că o parte din aceștia care au fost, s-au perindat în diferite funcții publice în Moldova… au lăsat anumite urme și consecințe care, din păcate, până astăzi își fac efectul”, a precizat Carp.

Deputatul PAS a trecut în revista „păcatelor lui Voronin”, și anume: privatizarea Hotelului Național și modalitatea de privatizare; Legea 419, votată la 22 decembrie 2006, cu privire la datoria de stat, dar și acordarea creditelor de urgență către Banca Națională.

Carp i-a mai adus aminte liderului comunist de anul 2007, atunci când la Moldexpo, care aparținea APP-ului, într-un pavilion a apărut „Casa Sărbătorii”, dar și despre privatizarea din parcul „La Izvor” a restaurantului Ghiocelul Dalb. De asemenea, Carp i-a adus aminte și despre privatizarea sanatoriului „Moldova” din Odesa, hotelul Codru din Chișinău, Air Moldova și privatizarea terenului de la Cimitirul Eroilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 13 aprilie, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a anunțat că își dorește curățarea clasei politice din Moldova. Voronin spune că legislativul ”a fost transformat de regimul PAS în principalul instrument al politicii anticonstituționale și antistatale”.

De asemenea, Voronin mai declară că ”intenționez să propun introducerea interdicției legale a dublei cetățenii pentru primele persoane ale statului – președintele, prim-ministrul, președintele Parlamentului și deputații, miniștrii precum și pentru șefii structurilor de aplicare a legii”.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!