Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Incendii masive de vegetație: Zonele din Grecia cel mai grav afectate

20 Iul. 2023, 06:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
20 Iul. 2023, 06:15 // În Lume //  Redacția Realitatea

Incendiile de vegetație din Grecia devastează păduri și provoacă evacuări, potrivit eKathimerini.com. În Rodos, trei sate și un hotel dintr-o zonă muntoasă au fost evacuate. Flăcările au făcut ravagii în multe alte zone.

Incendiile s-au manifestat miercuri pentru a treia zi la vest de capitala Greciei, Atena, unde au fost distruse păduri și locuințe și au fost făcute evacuări, concomitent cu pregătirile autorităților pentru un nou val de căldură, care ar putea alimenta și mai mult condițiile de incendiu din întreaga țară.

Încă de la primele ore ale dimineții, bombardierele cu apă au reluat operațiunile deasupra orașelor Mandra, la vest de Atena, și Loutraki, în apropiere de canalul Corint, care separă Grecia continentală de Peloponez.

Un nou incendiu a izbucnit pe insula Rodos, care a ars terenuri forestiere. A fost nevoie de evacuarea a trei sate și a unui hotel dintr-o zonă muntoasă, a declarat un guvernator local pentru televiziunea elenă SKAI.

Incendiul nu a afectat stațiunile turistice din zonă.

Pompierii au lucrat toată noaptea în Grecia continentală pentru a împiedica flăcările să ajungă la un complex de rafinării de coastă.

Italia și Franța au trimis miercuri patru avioane pentru suplimentarea eforturilor de stingere a incendiilor.

„Condițiile sunt extreme ”

Verile mai calde și mai uscate au transformat Grecia – în care incendiile erau oricum frecvente – într-un focar.

Iar veștile proaste nu se opresc aici. Un al doilea val de căldură a fost prognozat să înceapă joi, iar serviciul meteorologic grec avertizează asupra unui risc sporit de incendii în această săptămână.

„Condițiile sunt extreme și este probabil să fie așa încă o săptămână„, spune Kostas Tsigas, șeful asociației ofițerilor de pompieri, pentru postul de televiziune SKAI din Grecia.

În regiunea Dervenochoria, un incendiu izbucnit la aproximativ 30 de kilometri nord de Atena, s-a extins rapid, din cauza vântului și a ajuns marți la Mandra, arzând case și forțând oamenii să fugă.

Imaginile surprinse se poliția greacă au arătat ofițeri care implorau un grup de călugărițe reticente, care cântau imnuri, să evacueze o mănăstire.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 14:30 // Societate //  Valentina Buza

Doi studenți de la Universitatea de Stat din Moldova și doi de la Universitatea Tehnică a Moldovei au primit burse regale oferite de Familia Regală a României. Ceremonia de decernare s-a desfășurat în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, transmite IPN.

Bursa regală are o valoare totală de o mie de euro și este acordată anual, pentru un an de studii.

Astfel, Bursa Regele Ferdinand i-a revenit studentului Vasile Pleșca, de la Universitatea de Stat din Moldova, iar Bursa Regina Maria, studentei Iana Grițco, de la aceeași instituție.

Totodată, Bursa Regele Mihai I i-a fost acordată studentului Gabriel Cușmenco, de la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Bursa Regina Ana, studentei Tatiana Turtureanu, de la aceeași universitate.

Distincțiile au fost acordate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, în cadrul ceremoniei de conferire a distincțiilor regale unor personalități și instituții din România și Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!