Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

VIDEO Incendiu la Glodeni: 1,5 hectare de teren distruse, iar focul a ajuns în câteva gospodării

10 Mart. 2026, 16:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
10 Mart. 2026, 16:19 // Societate //  Cătălina Boico

Aproximativ 1,5 hectare de teren au fost distruse astăzi, 10 martie, de un incendiu de vegetație în satul Iabloana, raionul Glodeni. Focul a ajuns, de asemenea, și în circa șase gospodării.

Potrivit primarului localității, Aureliu Bodean, datorită mobilizării rapide a peste 20 de persoane din comunitate și intervenției pompierilor, din fericire nu a ars nicio casă, evitându-se o tragedie.

Sursa: fb/Aureliu Bodean

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au declarat pentru Realitatea.md că un hectar de vegetație a fost cuprins de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, iar din fericire nu au fost raportate victime.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Edilul îndeamnă locuitorii să nu incendieze vegetația uscată.

„Pe lângă faptul că pune în pericol gospodăriile oamenilor, viața și bunurile acestora, arderea vegetației este interzisă și se sancționează cu amendă conform Codului Contravențional al Republicii Moldova – art. 115 și art. 154, care prevăd răspunderea pentru incendierea vegetației și încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Un foc scăpat de sub control poate distruge în câteva minute munca oamenilor de o viață.

Fac apel la responsabilitatea fiecăruia dintre noi: nu dați foc vegetației, anunțați imediat autoritățile dacă observați incendii și protejați satul nostru”, se arată în mesajul lui Bodean.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 13:59 // Slider //  Victoria Laur

Cererea de grațiere trebuie depusă de persoana condamnată, transmite Președinția, comentând solicitarea adresată de Igor Dodon, în care cerea eliberarea Evgheniei Guțul din penitenciar.

Reprezentanții administrației prezidențiale precizează că șeful statului exercită atribuția de acordare a grațierii individuale, în condițiile legii.

„Procedura de examinare a cererilor de grațiere este descrisă în Regulamentul privind procedura de examinare a cererilor de grațiere și de acordare a grațierii individuale persoanelor condamnate, aprobat prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 894-IX din 18 aprilie 2023.

În conformitate cu pct. 11 și 12 din Regulament, cererea de grațiere se depune de către persoana condamnată sau, cu acordul acesteia, de către persoanele și entitățile expres prevăzute de Regulament. În lipsa acordului persoanei condamnate, cererea de grațiere nu se examinează”, precizează responsabilii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Drept urmare, șefa statului nu va da curs cererii lui Igor Dodon, menționând că aceasta „nu întrunește condițiile prevăzute de Regulament pentru a fi examinată în cadrul procedurii de acordare a grațierii individuale”.

Liderul socialiștilor a anunțat pe 3 noiembrie că i-a adresat o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care îi solicita să o grațieze pe Evghenia Guțul, fosta bașcană a Găgăuziei, condamnată la șapte ani de închisoare.

Scrisoare către Maia Sandu. Igor Dodon solicită grațierea fostei bașcane Evghenia Guțul