Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că, începând de astăzi, la Chișinău au început pregătirile pentru intervenții masive pe drumuri, menite să remedieze deficiențele apărute pe carosabil.
Edilul a precizat că lucrările vor avea loc în perioada imediat următoare și vor fi realizate de mai multe echipe, în funcție de condițiile meteorologice.
„Dragi chișinăuieni, de astăzi încep pregătirile pentru intervenții masive care vor avea loc în perioada imediat următoare, în vederea înlăturării deficiențelor care au apărut pe asfalt. Nu este doar o problemă a noastră, este la nivel de țară. La fel este situația și în orașele din România, din Bulgaria, cu regret, această iarnă a avut de lăsat amprente. Deci, vom lucra foarte mult, cu multe echipe, în viitorul cel mai apropiat. Vă rugăm să ne scuzați pentru deficiențele de trafic, inclusiv cele care vor fi create începând cu ziua de astăzi”, a declarat Ion Ceban.
Autoritățile municipale îndeamnă șoferii la prudență și la înțelegere în perioada desfășurării lucrărilor.

