Edilul Capitalei, Ion Ceban, va transmite Guvernului un demers prin care va solicita, ca toate instituțiile sociale din țară să fie dotate cu generatoare. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței CMC de astăzi, 24 noiembrie.
„Public astăzi solicităm ca în fiecare instituție socială din municipiul Chișinău, dar și din țară să fie aduse generatoare. Ele trebuie asigurate din contul statului conform legii. Asta nu e treaba autorității publice locale. Astăzi să fie transmis acest demers”.
Ion Ceban a declarat că este prima persoană care va semna acest demers și îi îndeamnă consilierii să facă același lucru.





