Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil de model Fiat, a fost depistat în stare de ebrietate. Totul s-a întâmplat pe traseul Hîncești-Fîrlădeni, iar potrivit Poliției, în automobil se mai aflau doi pasageri.
„Astăzi, polițiștii din Hîncești au stopat pe traseul Hîncești-Fîrlădeni un Fiat, iar în timpul discuțiilor cu șoferul de la acesta s-a simțit un miros specific de alcool. În automobil se mai aflau doi pasageri. Tânărul a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,64 mg/l vapori de alcool în aerul expirat”, transmit oamenii legii.
În cele din urmă, mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar șoferul urmează să fie documentat penal.