Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

VIDEO Îți dau lacrimile! O mamă caută dreptate pentru copilul ei agresat de dirigintă. MEC a demarată o anchetă

02 Nov. 2023, 19:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
02 Nov. 2023, 19:19 // Societate //  Elena Putregai

O profesoară de clasele primare, care activează de două luni în gimnaziul din satul Ustia, raionul Glodeni, este acuzată că ar fi bătut și agresat verbal mai mulți elevi. Procuratura raionului a inițiat un dosar și a dispus mai multe expertize, iar la o zi, după ce presa locală – TVN – a mediatizat cazul, s-a autosesizat Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Printre copii abuzați de dascăl este și fiul de 9 ani al Editei Josan. Femeia povestește că într-o zi copilul ei a venit acasă cu mai multe vânătăi pe corp. Întrebat ce a pățit a spus că profesoara l-a lovit cu capul de bancă.

„Îl întreb, Gabriel, ce s-a întâmplat? Și el de parcă așa și trebuia să fie, mi-a spus: mama, m-a lovit profesoara. Am zis: cum te-a pălit profesoara? Eu nu am fost atent la ce pagină să deschid acolo și ea s-a apropiat de mine, dar nu am înțeles de ce m-a pălit, că eu am pus mânuțele la urechi și nu am înțeles, dar m-a pălit așa de tare că eu m-am pălit cu fruntea de bancă. Când mi-a spus că a pus mânuțele, eu am înțeles că așa cazuri au mai fost, însă eu nu cunosc de ele și am înțeles că situația este destul de gravă.”

După ce copilul s-a plâns acasă și mama sa a înainta pretenții profesoarei, supărată aceasta nu a făcut decât să certe elevul de față cu colegii, fapt confirmat printr-o înregistrare audio.

„Nesimțitu-le ce ești, chiar așa nesimțire nu am văzut, iată nu știe ce să scrie, dar când se duce undeva, spune cuvânt în cuvânt, l-au învățat pe de rost, l-a învățat cineva ce trebuie să spună. Și a spus pe de rost, ca papagalul a repetat, ca să facă rău. Habar nu are că a făcut o lume întreagă să umble pe drumuri: Bălți – Glodeni – Ustia. Nesimțiți, iată cum se numește așa lume.”

Directorul școlii, Viorica Ursachi, spune că profesoara va continua să activeze în această clasă, chiar dacă este vizată într-un dosar inițiat de procurori.

VIOROCA URSACHI, Managerul IP Gimnaziul Ustia: „Vă răspund în calitate de manager al instituției publice Gimnaziul Ustia, n-am niciun drept să o lipsesc de dreptul de a activa în calitate de învățătoare a clasei a treia. De acesta caz se ocupă Procuratura Glodeni.”

TVN nu a reușit să discutăm cu profesoara, accesul în instituție fiind îngrădit jurnaliștilor.

MEC informează că a fost demarată o anchetă de serviciu pe acest caz, în conformitate cu procedura de organizare instituțională și intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului, reglementată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 77 din 22 februarie 2013. Concomitent, în luna octombrie, Procuratura Glodeni a inițiat urmărirea penală pe marginea acestui caz. Ministerul va continua să monitorizeze acțiunile întreprinse la nivelul instituției de învățământ pe marginea acestui caz, pentru a se asigura că va fi respectat cadrul legal relevant.

„MEC condamnă orice tip de violență în mediul școlar, indiferent asupra cărui cerc de subiecți este îndreptată. Îndemnăm cadrele didactice să dea dovadă de respect și toleranță față de copii, să respecte normele de conduită și să fie un exemplu de comportament. Fiecare copil are dreptul să studieze în cadrul unui mediu prietenos și protectiv pentru dezvoltare”, scrie în comunicatul de presă emis joi, 2 noiembrie curent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!