Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Iulia Navalnaia: Nu știu dacă să cred sau nu; dacă e adevărat, vreau ca Putin să poarte responsabilitate

16 Feb. 2024, 16:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
16 Feb. 2024, 16:45 // Actualitate //  Elena Putregai

Iulia Navalnaia, soția lui Alexei Navalnîi, or cunoscută în calitate de „prima doamnă a opoziției ruse”, a comentat pentru prima dată informația despre faptul că soțul ei ar fi murit. S-a întâmplat vineri după-amiază, 16 februarie curent, în cadrul unui discurs susținut la Conferința de securitate de la München.

Mai întâi, ea a dezvăluit că nu știa dacă să zboare acasă, la copiii ei (cuplul are un băiat și o fată împreună), sau să rămână la Munchen și să se facă auzită. Decizia a fost luată după ce s-a întrebat ce ar face soțul său, Alexei Navalnîi, în așa situație.

„Nu știu dacă să cred sau nu vestea, vestea cumplită pe care o primim din surse guvernamentale. Dacă acest lucru este adevărat, vreau ca Putin, toți cei din jurul lui, prietenii, guvernul să știe că vor purta responsabilitatea pentru ceea ce au făcut familiei noastre, țării noastre, soțului meu. Și asta se va întâmpla foarte curând. Vreau să fac apel la întreaga comunitate mondială, toți cei din această cameră, oameni din întreaga lume, astfel încât să ne unim cu toții și să învingem acest rău”, a îndemnat Iulia Navalnaia.

Amintim că, într-adevăr, informația despre moartea lui Alexei Navalnîi deocamdată a parvenit doar din surse apropiate Kremlinului. Potrivit lor, opozantul lui Vladimir Putin s-ar fi simțit rău după o plimbare de rutină în închisoare și și-ar fi pierdut cunoștința. La fața locului au intervenit medicii pentru a fi efectuate toate procedurile necesare. Preliminar, se vehiculează că decesul ar fi survenit din cauza problemelor ce țin de un cheag de sânge.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mesajul transmis de Navalnîi înainte să moară: „Mi-au dat încă 15 zile de carceră”. Ultimul VIDEO cu opozantul rus

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.