Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Judecătorul Oleg Melniciuc a fost suspendat din funcție de CSM. Este condamnat la 7 ani pentru îmbogățire ilicită

24 Mai 2022, 10:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2022, 10:39 // Actualitate //  Realitatea.md

Consiliul Superior al Magistraturii a decis în ședința de azi să îl suspende din funcție pe judecătorul Oleg Melniciuc. Acesta mai este cunoscut ca fiind primul judecător acuzat pentru îmbogățire ilicită și condamnat la 7 ani cu executare. Hotărârea a fost luată în urma demersului venit din partea procurorului general interimar Dumitru Robu.

„Cu 4 voturi pro și trei împotrivă a membrilor prezenți, plenul CSM hotărăște  judecătorul Oleg Melniciuc de la judecătoria Chișinău condamnat de curând (…)se suspendă din funcție până la pronunțarea hotărârii definitive pe cauza dată. Prezenta hotărâre poate fi contestat la Curtea de Apel Chișinău timp de 30 de zile”, a declarat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață.

Realitatea.md amintește că Oleg Melniciuc, cunoscut ca primul judecător acuzat pentru îmbogățire ilicită cu un dosar pe numele său trimis în instanță de procurori, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. În plus, 15 ani nu are voie să dețină funcții în domeniul jurisprudenței. Sentinţa a fost pronunţată anul trecut în luna septembrie.

Totodată, pedeapsa va fi pusă în aplicare doar după o decizie definitivă asupra dosarului, ceea ce ar putea însemna că va ajunge și la Curtea de Apel, în a doua instanță ierarhic superioară.

Până atunci, a fost menținut sechestru pe anumite bunuri ale familiei sale, cum ar fi o cotă parte dintr-un imobil, dar și pe un automobil de marca Mercedes înregistrat pe numele soției sale, Diana Melniciuc. Valoarea totală ar fi de 1 milion de lei.

Oleg Melniciuc nu și-a recunoscut vina în dosar.

Anterior, procurorii au stabilit că, între 2013 și 2017, Melniciuc a completat eronat declarațiile de avere, în timp ce era judecător și președinte interimar la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. La fel, între 2014 și 2016, a obținut venituri de circa 1,5 milioane de lei, însă a avut cheltuieli de peste 2 milioane de lei. Diferența de sumă ar fi fost declarată ca donație de la părinți, însă procurorii au calificat-o „din surse suspecte”. A fost acuzat de îmbogățire ilicită, prin deţinerea, personală sau prin intermediul terților, a bunurilor, a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!