Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO La o emisiune de propagandiști ruși, un politolog a cerut bombardarea României: „Sunt tupeiști. I-aș pune la loc”

15 Nov. 2023, 16:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
15 Nov. 2023, 16:56 // Actualitate //  Elena Putregai

Prezent în emisiunea moderată de propagandistul Vladimir Soloviov la televiziunea de stat, politologul rus Dmitri Evstafiev a declarat că bazele militare din România ar trebuie să fie bombardate pentru că românii „au devenit tupeiști”.

Profesorul și politogul rus Dmitri Evstafiev, invitat des în platoul televiziunii de stat Russia-1 pentru a discuta despre războiul din Ucraina, pe care Moscova îl numește în retorica oficială „operațiune militară specială”, a făcut o amenințare țării noastre pentru ajutorul trimis Kievului.

„Bombardarea este obligatorie! Încep să fiu de acord cu Vladimir Rudolfovici (Soloviov). Dar nu aș bombarda Polonia acum. Trebuie să negociem cu ei în viitor”, a spus Evstafiev. „I-aș bombarda pe români. Știți de ce? Au devenit prea tupeiști”, a continuat propagandistul.

„Românii au început în mod evident să fie tupeiști. Și pe români i-aș pune la locul lor. I-aș bombarda, dar nu așa cum este lovită Gaza acum. Am putea să o facem mai ușor, nu e nevoie ca în Gaza. Dar câteva baze militare românești le-aș bombarda. Aceste baze, folosite pentru ajutorul militar, muniție și altele”, a mai spus Evstafiev la televiziunea de stat.

În vară, când Moscova era vizată de atacuri cu drone, tot în emisiunea lui Vladimir Soloviov, Evstafiev a făcut o afirmație ciudată, susținând că Occidentul vrea să divizeze Rusia, promițând să aprovizioneze regiunile sale cu „Nutella, drumuri asfaltate și vase de toaletă”.

Anul trecut, Vladimir Soloviov, considerat propagandistul favorit al președintelui rus Vladimir Putin, cerea atacarea bazelor militare din Europa, inclusiv din România, unde sunt antrenate trupele ucrainene și aerodromurile în care ajunge ajutor militar pentru forțele Kievului.

Centrul European de Instruire F-16 din România, care va funcționa în Baza Aeriană 86 Fetești, a fost inaugurat oficial luni, unde pentru început se vor antrena piloți din țara noastră, iar în viitor piloții ucraineni.

Olanda a trimis deja primele cinci avioane de luptă F-16 în România, pentru a fi folosite la pregătirea piloţilor ucraineni.

Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România printre ţările cărora le-a mulţumit duminică seară pentru că au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană, în condiţiile în care iarna se apropie şi este de aşteptat ca Moscova să-şi intensifice atacurile asupra infrastructurii ucrainene.

În 10 octombrie, Volodimir Zelenski a făcut prima sa vizită oficială în România, fiind primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Zelenski avea programat un discurs în Parlament, însă acesta a fost anulat.

Într-un interviu acordat atunci mai multor televiziuni românești, Zelenski a spus că România a sprijinit Ucraina, de la începutul războiului cu Rusia, cu 15 „pachete” de ajutoare militare. Nu este clar ce înseamnă acest lucru și ce ajutor concret a oferit țara noastră, însă Zelenski a mulțumit poporului român pentru sprijin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!