Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Legătura lui Trump cu o actriță porno: Miliardarul așteaptă arestul. Poliția din New York – gata de proteste

21 Mart. 2023, 10:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
21 Mart. 2023, 10:17 // În Lume //  Victoria Laur

Donald Trump așteaptă să fie arestat marți. Fostul președinte american a făcut declarații de acest gen pe rețelele de socializare și a chemat susținătorii în stradă.

Autoritățile din New York spun că nu există amenințări credibile, dar se pregătesc, conform Digi24, cu referire la Reuters. În apropiere de tribunalul din Manhattan au fost deja aduse instalații de protecție.


Trump ar putea fi pus sub acuzare după ce ar fi plătit o vedetă porno care să mențină tăcerea în timpul campaniei din 2016. Atunci, candidatul pentru șefia Casei Albe ar fi plătit actriței din filme pentru adulți, după ce aceasta a propus mai multor companii de publicitate să le vândă informații despre relația sa cu miliardarul. Plățile sunt considerate ilegale, deoarece documentele referitoare la destinația lor au fost contrafăcute.

Donald Trump este acuzat de mai multe ilegalități, de la spălare de bani, până la incitări la violențe în timp ce era asediat Capitoliul SUA. Cât fostul lider american îndemna la manifestații, consilierii săi se tem că situația de după ultimele alegeri prezidențiale se poate repeta.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!