Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Lucrează din greu, distrează-te ca un rege! Premierul finlandez bea și dansează la o petrecere privată

18 Aug. 2022, 18:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2022, 18:30 // În Lume //  Realitatea.md

Premierul Finlandei, Sanna Marin, în vârstă de 36 de ani, a fost filmată în timp ce petrecea, dansa și consuma alcool cu prietenii. În rândul petrecăreților se numără și alte personalități din țară: parlamentarul Ilmari Nurminen și prezentatoarea de știri Tinni Wikström, scrie Politico. 

Clipurile video distribuite activ pe rețelele sociale o arată pe Marin dânsând vioi cu câțiva prieteni. Potrivit presei finlandeze, pe fundal puteau fi deslușite discuții despre cocaină.

Parlamentarul finlandez Mikko Kärnä, din cadrul Partidului de Centru, partener de coaliție al premierului, i-a cerut lui Marin să facă un test antidrog și să facă publice rezultatele. „Oamenii au dreptul să se aștepte la acest lucru de la premierul lor”, a scris acesta pe Twitter.

Totuși, în cadrul unei conferințe de presă susținută în dimineața zilei de joi, 18 august, Sanna Marin a negat acuzația că ar fi folosit substanțe interzise, menționând că nu are nimic de ascuns.

„Am dansat, cântat, sărbătorit, am făcut lucruri legale”, a spus premierul, adăugând că nu a băut mult alcool.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șefa cabinetului de miniștri din Finlanda susține căvrea să demonstreze că posturile respective sunt ocupate de oameni obișnuiți cu vieți obișnuite

„Am o viață de familie, am un loc de muncă și am timp liber pe care îl petrec cu prietenii. Cam la fel ca mulți oameni de vârsta mea”, a spus premierul, adăugând că după petrecere, ea și prietenii ei au mai vizitat două baruri din centrul orașului Helsinki.

Totodată, Marin a făcut trimitere și la persoana care a publicat imaginile video.

„Am crezut că, atâta timp cât videoclipurile sunt private și publicate la un eveniment privat, nu vor apărea în spațiul public. E neplăcut că au fost publicate”.

În luna decembrie a anului trecut, prim-ministrul finlandez a fost criticată dur pentru că a ieșit să petreacă, la scurt timp după ce un coleg din guvern a fost testat pozitiv la coronavirus.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!