Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Maia Sandu: Președintele Portugaliei susține visul european al Republicii Moldova

03 Oct. 2023, 22:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
03 Oct. 2023, 22:14 // Actualitate //  Ursu Ana

Șefa statului se află în vizită în Republica Portugheză, la invitația omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa, cu care a participat în cadrul unei ceremonii oficiale și au făcut declarații comune de presă. Maia Sandu a subliniat că avem mult potențial de cooperare între țările noastre și că suntem angajați să-l explorăm.

„Este prima vizită oficială a unui șef de stat al Republicii Moldova în Portugalia și marchează o nouă etapă în relațiile bilaterale. Economiile noastre deja sunt interconectate. Industria vinului, o mândrie a Moldovei, nu ar putea exista așa cum o știm fără dopuri portugheze. 20 de companii cu capital portughez sunt deja prezente în Moldova. Mâine în discuții cu sectorul privat voi invita mai mulți investitori să se extindă în Moldova”, a declarat  Maia Sandu.

Președinta a mai spus că relația bilaterală călduroasă se datorează și comunității moldovenilor stabiliți în Portugalia.

De asemenea, șefa statului a mai punctat că, astăzi, pe măsură ce avansăm pe calea aderării la Uniunea Europeană, ne inspirăm de la portughezi care și-au consolidat democrația și au dezvoltat economia ca țară membră a UE.

„În conferința de presă, Președintele Rebelo de Sousa a declarat că susține visul european al Republicii Moldova, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare”, a subliniat președinta.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!