Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Maia Sandu prezintă cronologia atacului cibernetic din octombrie. Ce soluții a găsit CNS

06 Nov. 2026, 13:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 13:24 // Actualitate //  Victoria Laur

Atacul cibernetic din octombrie s-a produs în infrastructura administrată de Agenția de Guvernare Electronică, anunță Maia Sandu. Vulnerabilitatea a fost că sistemele verificau doar aplicația care solicită date, nu și identitatea utilizatorului sau dreptul de a accesa informații. Drept urmare, o singură aplicație cu acces defect a deschis registrele a cel puțin 10 instituții, afirmă șefa statului.

Atacatorii aveau un set de IDNP și le-au folosit pentru a pătrunde mai departe în sistem. De asemenea, o problemă a constituită-o lipsa controlului asupra lipsei de control al volumului de date accesate și a alertelor de rigoare.

Cererile automate, prin peste 638 de adrese IP, au început pe 19 octombrie seara. Cea mai intensă zi a fost 20 octombrie, când au existat circa 1 milion de solicitări de acces într-o singură zi. Tot pe 20 octombrie au fost extrase peste 260.000 de date despre rude. Pe 21 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a oprit sustragerea acestor tipuri de informații.

Pe 23 octombrie a început blocarea atacatorilor, iar procedura a fost finalizată pe 24 octombrie. Atunci, hackerii nu au mai putut să acceseze datele personale ale moldovenilor.

„Comunicarea instituțiilor statului despre incident a fost întârziată și nu a răspuns tuturor îngrijorărilor oamenilor. Lipsa unui protocol de comunicare pentru asemenea situație a dus la ezitări în roluri și reacții. Ultimele evaluări arată că au fost accesate datele a circa 450.000 de persoane”, a spus șefa statului.

Inițial, s-au anunțat că au fost accesate datele a circa 750.000 de persoane. Ulterior, cifra a scăzut. Diferența se explică prin faptul că autoritățile nu dețineau toate informațiile și au fost estimări.

„Am convenit că instituțiile, inclusiv Ministerul Educației, să pregătească o lecție cadru pentru elevii de gimnaziu și liceu, în care tinerilor să li se explice câteva reguli de bază de protecție personală a datelor, precum evitarea unor parole prea simple sau unice pentru mai multe platforme și schimbarea periodică a acestora, activarea identificării în doi pași, pentru e-mail, pentru rețele sociale și alte aplicații, atenție sporită la link-uri suspecte sau oferte gratuite și alte soluții tehnice. Sperăm că ulterior tinerii pot să îi ajute și pe părinții lor să fie mai vigilenți și mai protejați. De asemenea, se va pregăti un ghid simplu de protecție a datelor, cu pași explicați clar pentru toți cetățenii”, a anunțat Maia Sandu.


Sub coordonarea prim-ministrului, la Guvern urmează să fie creat un grup de lucru pentru identificarea soluțiilor la problemele cibernetice ale țării. CNS se va reuni peste trei luni, pentru a le examina, a punctat șefa statului.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.