Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Mihai Ghimpu cheamă foștii președinți să susțină și să promoveze referendumul din toamnă

04 Sept. 2024, 14:03
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
04 Sept. 2024, 14:03 // Politica //  Realitatea.md

Mihai Ghimpu, fost președinte al Parlamentului și fost președinte interimar al Republicii Moldova, îi cheamă și pe alți foști președinți să susțină și să promoveze referendumul constituțional din 20 octombrie cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, transmite IPN.

„Astăzi ne aflăm într-o situație pe care am avut în 2016. O să placă unora sau nu, dar și atunci a depins încotro vom merge și astăzi la fel depinde încotro vom merge – vom rămâne în sfera de influență a Federației Ruse sau vom merge spre lumea civilizată, spre Europa până la unirea cu țara-mamă România”, a declarat Mihai Ghimpu, președinte de onoare al Partidului Liberal, într-un briefing de presă transmis în direct de Rlive.md.

Astfel, Mihai Ghimpu a lansat campania publică „Președinții pentru Referendum”, emițând și o declarație în care face trimitere la trecutul tragic al românilor moldoveni din stânga Prutului sub ocupația rusă, dar și la situația politică complicată din prezent din cauza amestecului Federației Ruse în treburile interne ale Republicii Moldova.

Potrivit lui, „până la unirea Republicii Moldova cu România, integrarea cu Uniunea Europeană este singura soluție intermediară ce poate ajuta Republica Moldova să trăiască în siguranță și bunăstare”.

Liberalul susține că în timpul activității lor, ex-președinții Parlamentului și ex-președinții Republicii Moldova au promovat integrarea europeană. Iar din moment ce stabilirea referendumului constituțional din 20 octombrie este un fapt împlinit, discuțiile publice despre oportunitatea acestuia sunt inutile.

„UE ne oferă șansa de a ieși din sfera de influență a Federației Ruse, eu, Mihai Ghimpu, ex-președinte al Parlamentului, ex-președinte interimar al Republicii Moldova, consider că toți ex-președinții Parlamentului și ai republicii, care au promovat integrarea europeană și care doresc un viitor liber și prosper cetățenilor, trebuie să susțină ferm tocmai acum referendumul privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a notat Mihai Ghimpu.

În opinia sa, tăcerea lor nu va însemna altceva nimic decât susținerea celor care vor să alipească Republica Moldova din nou la Federația Rusă.

„Fac apel către toți colegii menționați să susțină și să promoveze activ referendumul din 20 octombrie prin apariții publice, prin conferințe de presă, mass-media, mese rotunde, interviuri la televiziuni, radio sau portaluri media. Susținerea referendumului de către noi toți care am deținut funcții înalte în acest stat ar mobiliza cetățenii cu drept de vot și astfel drumul nostru spre lumea democratică și unirea cu țara-mamă ar fi ireversibil”, a mai spus liderul PL.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mihai Ghimpu a deținut funcția de președinte al Parlamentului în perioada august 2009 – decembrie 2010, iar pe cea de președinte interimar al țării – în perioada septembrie 2009 -decembrie 2010.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 16:57 // Slider //  Realitatea.md

Doar aproximativ 20 dintre cele 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat, aflate în prezent în activitate, înregistrează profit. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, care susține că această situație reflectă problemele acumulate de-a lungul anilor în gestionarea patrimoniului public, transmite IPN.

Potrivit șefului APP, statul gestionează în total 168 de entități, însă mai puțin de jumătate sunt active. Restul se află în proces de lichidare sau insolvabilitate ori sunt inactive.

„Avem în total 168 de întreprinderi, dintre care 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat sunt active. Restul sunt în proces de lichidare, de insolvabilitate sau sunt inactive. Profit din cele 76 de întreprinderi aduc aproximativ 20. Este foarte puțin. Acest lucru este rezultatul a zeci de ani de ineficiență”, a declarat Ion Dodon în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Realitatea TV.

Oficialul a vorbit și despre remunerarea membrilor consiliilor de administrație, care primesc o indemnizație lunară de 6 300 de lei, la care se pot adăuga plăți suplimentare în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderilor.

„Acolo unde întreprinderile au înregistrat un profit mare, membrii Consiliului pot primi remunerații suplimentare. În unele entități, într-adevăr, au fost remunerații care au depășit limitele bunului-simț. Nu vom admite acest lucru în continuare”, a explicat Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!