Terenul de sport multifuncțional al Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din sectorul Rîșcani al Capitalei a fost inaugurat oficial, miercuri, 19 iunie. În cadrul liceului „Alexandru Ioan Cuza” își fac studiile 1179 de elevi, organizați în 43 de clase, inclusiv una cu profil sportiv.
Pe noul stadion, elevii vor putea desfășura orele de sport, activități extrașcolare de profil, inclusiv joc de fotbal, baschet, volei și rugby.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, edilul a mulțumit cadrelor didactice, antrenorilor, reprezentanților FMF și UEFA, care au contribuit la îndeplinirea acestui obiectiv, dar și la alte proiecte de acest gen, realizate împreună în instituțiile educaționale din Chișinău.
Potrivit municipalității, inaugurarea noului stadion al LT „Alexandru Ioan Cuza” vine după ce în anul 2020, din bugetul municipal au fost investiți 12 milioane de lei, pentru construcția blocului cu sală de sport și sală festivă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
