Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Moldova, pregătită să realizeze controlul vamal cu o singură oprire la Leușeni-Albița. A primit 6 birouri mobile

08 Sept. 2022, 18:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Sept. 2022, 18:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Șase birouri mobile donate au fost donate Serviciului Vamal de către USAID, astăzi, 8 septembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurată la Postul vamal Leușeni. La eveniment au participat conducerea Serviciului Vamal, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon și reprezentanți ai comunității de afaceri din Moldova.

Birourile mobile donate de USAID Moldova sunt similare cu containerele intermodale standard cu dimensiuni de 6 x 2.,4 m, ceea ce permite transportarea lor cu camioane marfare obișnuite. Acestea sunt izolate fonic și termic, au iluminat interior performant și sistem de electrificare care permit racordarea simplă la rețea. Interiorul este amenajat cu 4 posturi de lucru în format de ghișeu, complet mobilate și dotate cu echipamentele necesare, inclusiv calculatoare, imprimante, safeuri și minimul necesar de confort – echipamente de aer condiționat și frigidere. Finisajele permit utilizarea birourilor atât în condiții de vară, cât și de iarnă.

Datorită acestor spații de lucru, complet autonome și mobile, oferite de USAID Moldova, Guvernul, prin intermediul Serviciului Vamal, este gata din punct de vedere logistic să demareze în scurt timp controlul cu o singură oprire pentru a fluidiza exportul și tranzitul de mărfuri la frontiera cu UE (România) în condițiile actuale de criză.

Cele șase posturi vamale mobile au fost acordate Moldovei în condițiile crizei regionale la care a răspuns USAID și în termen record a oferit prin intermediul noului său Program – Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) –  spațiile mobile de lucru necesare pentru desfășurarea controalelor, cu o singură oprire la frontiera Republicii Moldova cu România.

„Criza generată de invazia brutală și nejustificată a Rusiei în Ucraina are un impact puternic asupra comerțului regional și internațional. Coridoarele comerciale ale Republicii Moldova sunt suprasolicitate atât de transporturile sezoniere de produse agricole, cât și de fluxul de mărfuri în tranzit din și spre Ucraina. În ultimele luni s-au format rânduri exagerate de camioane la ieșirea din țară, punctele de control de frontieră funcționează peste limita capacităților reale și sunt înregistrate întârzieri la livrarea mărfurilor. Acestea sunt doar unele dintre efectele crizei care are un impact puternic asupra comerțului regional și internațional. În aceste circumstanțe fluidizarea fluxului de mărfuri la trecerea frontierei spre UE este vitală pentru susținerea exporturilor moldovenești dar și pentru susținerea economiei la scara întregii regiuni”, se arată în anunțul Serviciului Vamal.

Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, în cadrul discursului său a menționat că „instituirea controlului coordonat pe principiul o singură oprire în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România, va fluidiza traficul transfrontalier, iar pentru implementarea unui astfel de proiect este necesară asigurarea funcționarilor cu condițiile, bunurile și serviciile necesare de lucru. Or, deja beneficiind de aceste birouri mobile, echipate integral, putem spune că în mare parte, din punct de vedere tehnic și logistic, suntem pregătiți pentru proiectul pilot cu partea română, iar aceasta se datorează partenerilor americani care au reacționat prompt la solicitarea noastră și în termeni extrem de restrânși ne-au asigurat cu această infrastructură mobilă”.

La rândul său, ambasadorul SUA a menționat că „atunci când Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu omologii din România, a decis să înființeze posturile vamale comune pentru a accelera procedurile aferente traversării frontierelor, a elimina blocajele și a reduce timpul de așteptare pentru transportatori, Statele Unit au sprijinit această decizie pe deplin. Astfel, la solicitarea Serviciului Vamal, au reacționat în mod prompt și au livrat aceste birouri mobile prin intermediul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA)”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!