Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

VIDEO Noi tarife pentru linia Vulcănești–Chișinău: Junghietu dezvăluie costul

12 Ian. 2026, 19:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2026, 19:22 // Economie //  Realitatea.md

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, scrie bani.md.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect.

„Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție.

„Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:49 // Slider //  Victoria Laur

După discuția cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, Marta Kos a avut o întrevedere și cu părintele Antonie al Basarabiei. Printre subiectele abordate s-au numărat „libertatea religioasă, dreptatea istorică și cooperarea pentru binele societății”, conform unui comunicat emis de Mitropolia Basarabiei.

„Înaltpreasfinția Sa a exprimat nădejdea că Republica Moldova își va împlini aspirația de integrare europeană, printr-un efort comun al instituțiilor publice și al întregii societăți, în care cultele religioase au o contribuție importantă. Ierarhul a subliniat că apropierea de Uniunea Europeană trebuie să se regăsească în viața oamenilor prin siguranță, libertate, dreptate și instituții în care cetățenii să poată avea încredere. Pentru Mitropolia Basarabiei, acest angajament se împletește firesc cu apartenența la Biserica Ortodoxă Română și cu păstrarea identității spirituale, culturale și naționale românești”, transmite instituția laică.

Părintele Petru a comunicat Martei Kos despre decizia instanței, prin care mitropoliei Basarabiei trebuie să îi fie restituite clădirile mai multor locașuri sfinte. În același timp, s-a mai vorbit despre misiuni sociale, pentru a ajuta familii vulnerabile și a sprijini victimele violenței, dar și a combate „dezinformarea politico-religioasă”.

Comisara europeană a primit de la mitropolitul Basarabiei o icoană cu imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.