Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0.2024%
  • USD
    17.7706
    0.5785%
  • RUB
    0.2090
    -0.2871%
  • RON
    3.8288
    0.1959%
  • UAH
    0.3950
    0.3291%

Toate știrile

25 septembrie 2026

VIDEO Nu doar în Chișinău s-au scumpit! Cât ar putea plăti bălțenii pentru călătoriile cu troleibuzul

20 Sept. 2022, 11:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2022, 11:24 // Societate //  Realitatea.md

Bălțenii ar putea plăti și mai mult pentru călătoriile cu troleibuzul, de la 3 la 5 lei. Subiectul ar urma să fie abordat la ședința de săptămâna viitoare a Consiliului Municipal. Locuitorii sunt revoltați, mai ales că starea tehnică a troleibuzelor lasă de dorit, iar tarifele mari le vor goli portmoneele, scrie nordnews.md.

„Înțeleg că nu este Capitală, dar noi tot suntem oameni, locuim aici și plătim. Suntem locuitorii acestei țări și avem dreptul la ceva mai bun”.

În luna martie, tariful a fost majorat de la 2 la 3 lei. Potrivit călătorilor, condițiile în troleibuze au rămas aceleași. Timpul de așteptarea a transportului public nu s-a redus, iar pentru a ajunge la serviciu sau școală sunt nevoiți să urce în troleibuze vechi și arhipline.

„Abonamentele sunt scoase la vânzare pe data de 10, iar în următoarea zi sunt epuizate. Am cumpărat abonament și în următoarea zi au schimbat itinerarul. Copilul m-a sunat dimineață plângând că nu înțelege încotro se îndreaptă. Ce vor să majoreze? În Chișinău costă 6 lei, dar măcar sunt multe unități de transport, dar la noi? Sunt nesimțiți, nu știu cu ce gândesc ei acolo”.

„Unde să lucrez, de unde să iau așa bani când salariile sunt minime? Pentru 5-7 mii de lei trebuie să lucrezi mult. Nu este normal.”

„E cam mult. Să se uite la nivelul de trai al oamenilor. Las să calculeze primăria dacă este real sau nu”, au spus călătorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Problema devine și mai mare pentru familiile numeroase și studenți. Dana Pascari în vârstă de 19 ani spune că din cauza majorărilor va fi nevoită să meargă mai mult pe jos. Asta pentru că în prezent, o treime din venitul său îl cheltuie pe transport.

„Eu învăț și lucrez, mă deplasez cu troleibuzul și microbuzul. Cheltui mai mult pentru transport decât pe mâncare. Aș putea înțelege scumpirea călătoriilor cu microbuzul, pentru că funcționează cu carburanți, care sunt scumpi, dar nu înțeleg de ce scumpesc biletele la troleibuz. Prefer să port haine albe, dar din cauza transportului ele se deteriorează și este supărător.”

Consilierul municipal Sergiu Burlacu crede că o majorare cu 70% a călătoriilor cu transportul public va provoca bălțenii la protest. Alesul local cere reorganizarea întreprinderii municipale „Direcția Troleibuze Bălți”.

„Nu consider relevantă această majorare pentru că tariful la energia electrică în Bălți nu prea s-a majorat. Eu aș face referință la modul în care este gestionată această întreprindere, ținând cont de numărul mare de angajați în partea administrativă”, a declarat Sergiu Burlacu, consilier municipal.

Administrația întreprinderii municipale a refuzat să discute cu jurnaliștii în fața camerelor de luat vederi. În schimb, la telefon, Elena Maximciuc a dat de înțeles că se discută la acest subiect.

„Noi nu putem avea dorințe. Avem un fondator, Consiliul Municipal, avem un Direcția financiar-economică în cadrul primăriei care ne monitorizează. Noi facem rapoarte și în urma lor, Direcția financiară ia decizii și le trimite consiliului municipal spre examinare”, a spus șefa ÎM „Direcția Troleibuze Bălți”.

Viceprimarul Ghenadii Șmulschi nu a negat informațiile cu privire la majorarea tarifelor pentru călătoriile cu transportul public, dar a declarat că va veni cu un comentariu mai târziu, când chestiunea va fi inclusă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.