Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Oficială NATO: Republica Moldova poate să facă față atacurilor hibride rusești și poate conta pe sprijinul NATO

08 Mart. 2024, 18:36
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
08 Mart. 2024, 18:36 // Politica //  Elena Putregai

Republica Moldova are toate instrumentele necesare pentru a face față războiului hibrid lansat de Federația Rusă, iar NATO va continua s-o ajute în domeniile în care are nevoie, a spus într-un interviu pentru Europa Liberă șefa direcției Parteneriatului Estic a alianței, Tanya Hartman. Autoritățile proeuropene de la Chișinău acuză de mai multă vreme Rusia că ar duce un război hibrid împotriva Republicii Moldova. Acum două zile, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că Moscova ar pregăti un nou plan pentru a compromite referendumul privind aderarea la UE și alegerile prezidențiale și parlamentare, organizând ciocniri în Găgăuzia și Transnistria.

Tanya Hartman crede că Republica Moldova poate să facă față acestor provocări și dă asigurări: „Chișinăul poate conta pe sprijinul NATO”.

„Provocările hibride nu cunosc limite și granițe, dar noi lucrăm deja de mai mulți ani cu Moldova pentru a-i consolida reziliența la provocările hibride, pentru că avem propria experiență în a face față unor provocări similare. Dezinformarea este o provocare deosebit de răspândită pentru noi, ca și pentru Moldova”, explică oficiala NATO.

Uniunea Europeană și NATO, mai spune Hartman, vor ajuta R. Moldova să avanseze în drumul său spre aderarea la UE, „o cale spre prosperitate pentru poporul moldovean și, de asemenea, o cale spre securitate”.

După invazia rusească în Ucraina, R. Moldova s-a apropiat mult de UE, iar președinta Maia Sandu a propus ca în această toamnă să fie organizat un referendum privind aderarea la UE, odată cu alegerile prezidențiale. Autoritățile se tem, însă, că Rusia ar putea influența rezultatele acestuia.

„Cu cât facem mai mulți pași către Uniunea Europeană, cu atât mai îndârjită este Rusia să ne creeze piedici și să sperie cetățenii noștri”, a spus Sandu, în timpul vizitei în România.

„Susținem Ucraina ca un asemenea război să nu se repete”

Din 2025, R. Moldova și NATO urmează să treacă la o formă superioară de parteneriat, la fel ca țări ca Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă. Hartman spune că Alianța Nord-Atlantică va ajuta în continuare R. Moldova în acele domenii în care țara este interesată, respectându-i neutralitatea.

„Toată cooperarea noastră se desfășoară ca răspuns la cererea autorităților moldovene. Lucrăm, deci, doar în acele domenii în care guvernul solicită asistența noastră”, a precizat ea.

De-a lungul celor 30 de ani de parteneriat, NATO a oferit R. Moldova suport în mai multe domenii: apărare, securitate energetică sau cibernetică.

Pentru alianță, este clar că situația actuală de pe câmpul de luptă din Ucraina este „foarte dificilă”, afirmă Hartman. Ea spune că Rusia nu a renunțat la „obiectivele sale maximaliste” de a cuceri Ucraina și de a eroda suveranitatea și independența ei.

„Aliații și NATO ca organizație vor continua să susțină Ucraina, să se asigure că va învinge în acest război, că va aduce o pace durabilă, astfel încât Rusia să nu mai poată ataca din nou Ucraina, ca asemenea invazie să nu se repete”, a spus oficiala NATO în interviul pentru Europa Liberă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!