Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

VIDEO Papa Francisc și-a făcut debutul pe TikTok. Mesajul transmis de Suveranul Pontif

20 Ian. 2025, 15:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2025, 15:27 // În Lume //  Realitatea.md

Papa Francisc şi-a făcut debutul pe platforma socială TikTok, prezentându-şi autobiografia intitulată „Speră”. Suveranul Pontif mulţumeşte, într-un videoclip postat pe contul editurii Mondadori, colaboratorului său Carlo Musso pentru că l-a ajutat să-şi amintească momente importante din viaţa sa. În filmare, Papa Francis menţionează că pentru el, autobiografiile sunt pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut cu viaţa sa, scrie news.ro.

În videoclipul care durează mai puţin de un minut, Papa Francisc, aflat în studioul său Santa Marta, apare cu capul descoperit, fără tradiţionala calotă papală, şi explică utilizatorilor platformei cum a fost scrisă cartea.

„Aş vrea să-i mulţumesc domnului Carlo Musso care a avut atâta răbdare de a mă ajuta să-mi amintesc atâtea lucruri din viaţa mea. Este o autobiografie, dar pentru mine, autobiografiile sunt pentru a mulţumi lui Dumnezeu, pentru ce a făcut cu viaţa mea. Adevăratul protagonist este Dumnezeu, care m-a ţinut de mână şi m-a purtat înainte. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să realizez această autobiografie şi mai ales domnului Carlo Musso. Rugaţi-vă pentru mine, eu mă voi ruga pentru voi!”, este mesajul transmis de Suveranul Pontif pe TikTok.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit corriere.it, „Spera” este descrisă ca o lucrare autobiografică unică, prima scrisă vreodată de un Suveran Pontif, care adună experienţe din copilărie până în prezent şi care a apărut în peste o sută de ţări. Aceeaşi sursă menţionează că volumul autobiografic este rezultatul a şase ani de muncă şi abordează probleme cruciale ale timpului nostru, cum ar fi conflictele globale, migraţia şi provocările de mediu.

Prin „Spera”, Papa Francisc intenţionează să-şi împărtăşească moştenirea într-un moment de mare relevanţă spirituală, care coincide cu Jubileul Speranţei, precizează aceeaşi sursă.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 10:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 10:57 // Societate //  Realitatea.md

Prețurile la medicamente nu vor crește neapărat în cazul unei eventuale liberalizări, iar unele preparate ar putea chiar să se ieftinească. Declarația îi aparține deputatului PAS Marcel Spatari, președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, care susține că autoritățile nu au luat, deocamdată, nicio decizie în acest sens.

Invitat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, parlamentarul a reacționat după ce ministrul Sănătății a anunțat că autoritățile examinează posibilitatea liberalizării treptate a prețurilor la medicamente. Reprezentanții sectorului farmaceutic avertizează că o asemenea schimbare ar putea duce la scumpiri de aproximativ 5-7%. Marcel Spatari afirmă însă că liberalizarea prețurilor și majorarea acestora sunt două lucruri diferite.

„Nu este niciun fapt împlinit, nicio decizie luată. Este o revendicare a farmaciilor, este o discuție. Nu a anunțat ministrul Sănătății că vor crește prețurile la medicamente, eu nu am văzut un astfel de anunț. Liberalizarea și creșterea prețurilor sunt lucruri diferite. Îndemnul meu este să nu alarmăm populația”, a declarat deputatul.

Potrivit acestuia, o eventuală liberalizare nu ar însemna că toate medicamentele se vor scumpi. Dimpotrivă, în funcție de evoluția pieței, unele produse ar putea deveni mai ieftine.

„Este posibil ca, datorită liberalizării, la unele medicamente prețurile să scadă. Pe politica fiscală, de medicamente nu sunt modificări, deci proiectul de astăzi, care a fost votat în Parlament, nu modifică prețurile la medicamente și, din cauza acestui proiect, nu vor crește prețurile la medicamente”, a explicat Spatari.

Deputatul a mai precizat că un proiect privind liberalizarea prețurilor la medicamente nu figurează, deocamdată, în calendarul Parlamentului. Totodată, acesta consideră că eventualele măsuri care ar putea genera noi scumpiri ar trebui amânate până după sezonul rece.

„Orice altă politică care ar putea duce la creșterea prețurilor, din punctul meu de vedere, trebuie amânată până anul viitor”, a declarat parlamentarul, făcând referire și la aplicarea TVA de 20% pentru energia care depășește un anumit plafon, măsură prevăzută să intre în vigoare de la 1 aprilie 2027.

Miercuri, 21 octombrie, după ședința de Guvern, ministrul Sănătății  fost întrebat despre o posibilă scumpire a medicamentelor. Alexandru Gasnaș a explicat că medicamentele se scumpesc pe fondul creșterii costurilor de producție și logistică la nivel mondial, iar autoritățile nu intenționează să liberalizeze complet prețurile celor eliberate fără prescripție medicală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Medicamentele se scumpesc! Ministrul Sănătății explică ce se va întâmpla cu cele fără rețetă