Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Pe contrasens, cu viteză spre spital: Năștea soția. Fapta unui șofer. Ce spune poliția: amendă sau iertare?

17 Aug. 2022, 16:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2022, 16:16 // Societate //  Realitatea.md

Șoferul unui Mitsubishi a fost surprins ieri, 16 august cum se deplasa pe contrasens pe Calea Orheiului din Capitală, pentru a scăpa de traficul care era pe strada respectivă. Imaginile au fost surprinse de camera de bord a altui participant la trafic, care au fost făcute publice. La puțin timp după publicarea imaginilor video pe rețelele de socializare, cu încălcarea admisă, șoferul vinovat s-a autosesizat și și-a argumentat fapta, iar poliția a venit cu reacția cuvenită

Conducătorul auto buclucaș se deplasa cu viteză pe contrasens, iar pentru a scăpa cel mai probabil de responsabilitate a conectat și semnalizatorul de avarie. Totuși, acest lucru se pare că nu l-a salvat de răspunderea contravențională.

Bărbatul a scris în comentariile de pe Facebook, unde a fost plasat video că a avut un motiv întemeiat de a încălca și anume – „năștea soția în mașină și nu putea sta în trafic”.

Totuși, Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) nu i-a dat dreptate șoferului, precizând că, „în astfel de situații, chiar și când femeia năștea în mașină, nu avea dreptul să încalce regulile de circulație”.

„Regulamentul Circulației Rutiere este făcut pentru orice participant al traficului rutier! Și nu, faptul că femeia a început să nască în mașină nu-i dăduse dreptul să încalce regulile. Oricine poate cere ajutorul poliției, în trafic sau la urma urmei printr-un apel la 112. Poliţia activează în folosul cetățeanului. În caz de urgență, mașina civilă este escortată”, a spus pentru autoblog, purtătoarea de cuvânt a INSP, Natalia Golovco.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!