Petru Rotaru devine oficial viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Parlamentul i-a acordat vot de încredere noului funcționar.
Până acum, Rotaru a exercitat funcția de ministru al Finanțelor. Funcția urmează să fie preluată de către adjuncta de la Serviciul Fiscal de Stat, Victoria Belous.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ex-ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și-a anunțat demisia săptămâna trecută. Igor Grosu susținea că șefa Băncii Naționale, Anca Dragu, i-a propus noua funcție și a insistat pe candidatura lui.
„Am convingerea că experiența, integritatea și reputația domnului Rotaru vor aduce o contribuție semnificativă la îndeplinirea misiunii Băncii Naționale si la consolidarea sistemului financiar al Moldovei, în demersul de aderare la Uniunea Europeană”, menționa anterior Anca Dragu.
Petru Rotaru a exercitat funcția de ministru al finanțelor din 2023. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Moldova, specializat în finanțe și contabilitate și deține master în drept.
Parcursul său profesional a inclus funcții în sectorul financiar și administrația publică. Între 2016 și 2023 a fost membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, iar ulterior a preluat conducerea Serviciului Fiscal de Stat.





