Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Ploile torențiale au făcut prăpăd în Australia. Mii de persoane au fost evacuate

29 Mart. 2022, 13:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Mart. 2022, 13:38 // În Lume //  Realitatea.md

Ploile torențiale au făcut prăpăd în Australia. Autoritățile au emis ordine de evacuare în New South Wales, zonă lovită de ploi puternice care au provocat inundaţii soldate cu victime. Oamenii au fost evacuați după ce meteorologii au avertizat despre noi inundații puternice, care ar putea pune în pericol viețile oamenilor de-a lungul coastei nordice a New South Wales, pe o distanță de peste 500 kilometri.

Televiziunile din Australia difuzează imagini apocalitice.

Orașele din New South Wales și Queensland abia își revin după inundațiile devastatatoare de la începutul lunii. În urma acestora 21 de oameni și-au pierdut viața.

„Ploile torențiale afectează puternic estul Australiei. Noi ordine de evacuare pentru mii de locuitori afectați de inundații au fost emise pentru a doua oară în această lună. Autoritățile avertizează că vremea severă va persista probabil în următoarele 24 de ore. Bilanțul victimelor ultimelor inundații a crescut la două persoane, un bărbat fiind găsit mort în statul Queensland după ce mașina sa a rămas blocată în ape” scrie Reuters.

Mai multe orașe din nordul statului New South Wales și din sud-estul statului Queensland încă îndepărtează tonele de moloz, după ce inundațiile devastatoare de la începutul lunii martie au ucis cel puțin 21 de persoane și au măturat sute de ferme, case și animale.

Multe clădiri inundate în urmă cu o lună în unele dintre cele mai afectate regiuni sunt așteptate să fie inundate din nou, a declarat ministrul Serviciilor de Urgență din New South Wales, Stephanie Cooke.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!