Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Poliția a reținut un minor, suspectat de comiterea mai multor jafuri. Prejudiciul cauzat victimelor

03 Nov. 2022, 13:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2022, 13:35 // Societate //  Realitatea.md

Doi tineri de 17 și 18 ani din Anenii Noi au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați că ar fi comis patru jafuri și un furt în sectorul Buiucani al Capitalei. Potrivit poliției, suspecții se apropiau de victime și, prin aplicarea violenței, în mod deschis le sustrăgea bunurile personale.

„Aceștia au reușit să fure mai multe telefoane mobile, genți, portmonee cu bani și carduri bancare, iar prejudiciul material cauzat a fost estimat la suma de 23.800 lei”.

Audiați, bănuiții au declarat că vindeau lucrurile furate pe online, prin intermediul unei rețele sociale.

În cadrul documentării tinerii și-au recunoscut vina. Ei sunt cercetați penal în stare de liberate, iar dacă vor fi găsiți vinovați ei riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!