Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO „Pornește de la diagnoză fără ocolișuri”. Vasile Tofan și-a prezentat programul de guvernare în fața deputaților

21 Iul. 2026, 12:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
21 Iul. 2026, 12:21 // Politica //  Victoria Laur

Premierul desemnat, Vasile Tofan, și-a prezentat programul de guvernare în fața deputaților. Conform lui, problemele pe care le are Republica Moldova sunt serioase și nu trebuie amânate.

„Planul pornește de la o diagnoză fără ocolișuri: problemele sunt serioase, iar deciziile nu mai pot fi amânate. Contorul acțiunilor nu e în ani, e în zile și ore. Fiecare zi trebuie să devină un termen-limită pentru a găsi și implementa soluții. Orice întârziere are un cost real: în fiecare zi, încă un tânăr poate decide să-și construiască viața în altă țară, iar încă un investitor poate alege o altă piață. Timpul pierdut ne costă viitorul”, a transmis Vasile Tofan.

În opinia sa, „lista provocarilor e lungă”, există deficit bugetar, iar investițiile nu au ținut pasul în ultimii ani. Tofan a mai vorbit despre plăți sociale, pensii, salarii și provocările demografice.

„Societatea îmbătrânește, forța de muncă este tot mai puțină, iar tehnologiile de inteligență artificială perturbă tot ce știm și am învățat. Am reușit în ultimii ani să deschidem piața europeană, însă nu avem o ofertă exportabilă suficient de bună încă.

Tensiunea economică este amplificată și de tensiunea politică. Cetățenii au trecut prin 2 ani de alegeri complicate și au ținut piept încercărilor Rusiei de a semana haos. Aceste alegeri au reconfirmat direcția Europeană, dar au adus și divizare, frustrare și oboseală. Iar abuzurile recente din unele întreprinderi de stat au acutizat sentimentul de nedreptate.

Înțeleg revolta și supărarea. O simt și eu, familia mea, prietenii și vecinii mei. Dar știu că acestea vin din dorința de schimbare, nu din dorința de a distruge. Și e important sa nu risipim efortul imens care a adus Moldova atât de aproape de aderarea la UE – o etapă de necrezut cu câțiva ani în urmă”, menționează Tofan.

Prim-ministrul desemnat a recunoscut, în context, că programul său nu reprezintă o soluție perfectă, ci una „implementabilă”, iar autoritățile trebuie să găsească echilibru între schimbări și stabilitate.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!