Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

VIDEO Povestea restaurantului „Inima” din Franța, fondat de o moldoveancă, care a cucerit experții de la Michelin

16 Ian. 2024, 16:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Ian. 2024, 16:52 // Actualitate //  Realitatea.md

În sud-vestul Franței, în Bordeaux, oraș traversat de fluviul Garonne, un mic restaurant care bucură clienții francezi, și nu doar, a fost inclus în celebrul catalog Michelin. Este vorba de „proiectul” de suflet al moldovencei Oxana Crețu, originară din Cahul. După nominalizarea de succes, corespondentul Grupului de presă Realitatea, Traian Stoianov, a discutat cu Oxana pentru a afla cât mai multe despre restaurantul „Inima” administrat și fondat de moldoveanca noastră.

Restaurantul meu este casa mea!

Oxana povestește că deschiderea unui restaurant în Franța nu a fost un plan, nici un vis, însă „proiectul” a văzut lumina zilei în timp. Până a ajunge bucătar-șef, și până a avea propria echipă, a muncit mulți ani pentru a acumula toată experiența necesară, deși inițial, toate gândurile se îndreptau spre artele aplicate.

„Restaurantul meu este casa mea. Acolo am creat un univers unde vreau să mă simt eu bine și la fel este și pentru echipa mea. Asta nu îmi pune numai să zicem investiții financiare, dar și investiții sufletești, investiții intelectuale ca să putem crea un loc de muncă ușor, un loc agreabil, unde toată lumea să simtă bine printr-o energie care se acumulează cu anii. Când l-am cumpărat, era o simplă băcănie, mai simplu spus. Împreună cu fratele meu am făcut câteva transformări până a ajunge la „Inima”, denumirea localului. Echipa mea, sunt patru persoane, iar a cincea sunt eu. Avem un somelier care îndrumă oaspeții, propune vinurile franceze, dar și cele din Republica Moldova”, povestește moldoveanca.

Moldoveanca recunoaște, unii fac școli de 15-20 de ani, 30 de ani, și după asta tot nu reușesc să ajungă sau cel puțin să se integreze în acest proces, la ea însă…

„La mine s-au întâmplat lucrurile mai rapid, mai accelerat. Desigur că am admirat sau m-am interesat, inspirat de la mai mulți șefi francezi, și nu doar, dar nu am avut un mentor în sine care să îmi transmită ceva. Am fost nevoită să mă descurc foarte mult singură. Am învățat mult. M-am specializat profesional, dacă pot să spun așa, la Alain Ducasse. Am fost la niște cursuri care aveau loc într-un spațiu din ăsta foarte mic, să zicem, parcă era un apartament mic în Paris”, spune Oxana Crețu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Moldoveanca a fost sinceră și a spus și ce ar vrea să schimbe în Republica Moldova, dacă ar avea posibilitatea, anume în domeniul gastronomic. Cum a răspuns, aflați în interviul de mai jos.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Sept. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a reînnoit marţi, 22 septembrie, sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în faţa Franţei şi Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruşi de pe lista de sancţiuni, solicitare care a ameninţat prelungirea acestora. După o lungă luptă, UE ridică sancțiunile împotriva celor doi oligarhi ruși, Alișer Usmanov și Mihail Fridman, din cauza amenințării cu blocarea totală a sancțiunilor împotriva Rusiei de către statele membre individuale, relatează Digi24.

În schimb, măsurile împotriva celorlalte 3.000 de persoane și entități vor fi prelungite pentru trei ani. Conform relatărilor din presă, Letonia a fost ultima țară care și-a renunțat la opoziția față de compromis.

Conform informațiilor de la Agenția de Presă Germană, punctul de plecare al acestor evoluții a fost cererea Slovaciei de ridicare a sancțiunilor împotriva miliardarului Usmanov. Franța se alăturase recent și în mod surprinzător acestei cereri. Ulterior, potrivit diplomaților, Luxemburgul a cerut ca, dacă sancțiunile împotriva lui Usmanov sunt ridicate, să fie și ridicate sancțiunile împotriva lui Fridman.

În contextul în care președintele Emmanuel Macron nu încetează să atragă atenția asupra amenințării hibride ruse, graba Franței de a cere ridicarea sancțiunilor europene împotriva omului de afaceri ruso-uzbek Alișer Usmanov nu poate decât să surprindă. Parisul și-a uimit partenerii, prezentându-se ca apărător al miliardarului al cărui nume figurează, din februarie 2022, pe lista celor 3 000 de persoane și entități juridice acuzate că susțin efortul de război al Rusiei. Însă, în cele din urmă, marți, 22 septembrie, aceștia au acceptat.

Invocând „securitatea națională”, diplomații francezi de la Bruxelles blocau, încă din 14 septembrie, prelungirea sancțiunilor, semănând discordie în rândul celor 27 de țări ale Uniunii Europene (UE). Franța și Slovacia solicitau reabilitarea lui Alișer Usmanov, iar Luxemburgul, Ungaria și Slovacia insistau ca un alt oligarh rus, Mihail Fridman, să fie, la rândul său, scutit de sancțiuni. Letonia, pe de altă parte, se opunea ferm acestor modificări, în timp ce Ucraina nu-și ascundea dezamăgirea.

Prim-ministrul ucrainean, Sergii Korețkii, a făcut apel la UE să nu slăbească sancțiunile împotriva Rusiei, în momentul în care aceasta din urmă își intensifică atacurile aeriene asupra țării sale.

Menţinând acest regim de sancţiuni împotriva a circa 3.000 de persoane şi entităţi acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, „am ajuns la un compromis dificil”, a transmis preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, care a confirmat că „anumite persoane” au fost în final retrase de pe lista neagră.

Potrivit diplomaţilor, Franţa şi Luxemburgul au obţinut eliminarea lui Alisher Usmanov şi Mihail Fridman de pe listă. Letonia, care se opusese categoric exceptării acestor oligarhi de la sancţiuni, a acceptat în cele din urmă să se abţină pentru a fi depăşit obstacolul prelungirii sancţiunilor, conform aceloraşi surse.

Decizia, luată la nivel de ambasadori, mai trebuie formalizată prin aşa-numita procedură scrisă.

Franţa şi-a surprins la începutul acestei luni partenerii din UE după ce a insistat ca magnatul ruso-uzbec Usmanov să fie scos de pe lista sancţiunilor europene, invocând preocupări legate de securitatea naţională, pe care nu le-a precizat, dar ar putea fi vorba despre un acord de eliberare a unor cetăţeni francezi deţinuţi în Azerbaidjan.

Apoi, Luxemburgul a cerut acelaşi tratament şi pentru Fridman, care a deschis împotriva acestei ţări un proces în care cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Într-o primă reacţie după anunţul scoaterii celor doi oligarhi ruşi de pe lista sancţiunilor UE, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a scris pe reţeaua socială X că este o decizie „ruşinoasă şi nejustificată”.