Curtea Supremă de Justiție (CSJ) se confruntă cu un deficit major de judecători și cu un volum foarte mare de dosare restante. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV că la CSJ sunt restante 7 mii de dosare.

Sergiu Caraman a subliniat că numărul actual de judecători activi reprezintă doar jumătate din necesarul instituției. În aceste condiții, restanțele continuă să crească.

„La Curtea Supremă de Justiție sunt ocupate 7 funcții din cele 20. 13 funcții sunt vacante. 9 din cele 13 vacante trebuie să fie ocupate de judecători și 4 de non-judecători. La cei 7 care sunt acum în funcție de adaugă 4 judecători care sunt temporar transferați acolo de la instanțele inferioare. Astăzi la Curtea Supremă de Justiție ar fi 11 judecători. Dar unul dintre ei este detașat la Consiliul Superior al Magistraturii. Ceea ce înseamnă că au rămas 10 judecători activi”, a spus președintele CSM, Sergiu Caraman, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit lui Caraman situația prelungită a vacanțelor de posturi și volumul mare de dosare creează presiuni asupra sistemului judecătoresc.

„Astăzi sunt 10 judecători activi la CSJ care astăzi înfăptuiesc justiția la CSJ, adică jumătate din numărul necesar de judecători. La 31 septembrie, la CSJ erau restanțe de aproximativ 7 mii de dosare”, a mai spus președintele CSM

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#Caraman #emisiune Rezoomat #justitie

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.