Relațiile economice dintre Republica Moldova și Portugalia au fost discutate astăzi de președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, prim-ministrul Dorin Recean.
„Vizita președintelui Portugaliei la Chișinău reprezintă un semnal puternic al aprecierii eforturilor Republicii Moldova pe calea europeană. Cu președintele Rebelo de Sousa am vorbit despre relațiile economice dintre țările noastre și alte subiecte de actualitate. 20 de companii cu capital portughez sunt deja prezente în Republica Moldova. Noi ne propunem să identificăm noi căi de parteneriat și investiții cu Portugalia, în domenii precum energia regenerabilă și eficiența energetică, IT și modernizarea infrastructurii de transport. Mă bucură și interesul manifestat de compania portugheză Greenvolt, de a construi un parc eolian la noi în țară”, a spus șeful Executivului.
Amintim că, președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a avut întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu. Ulterior cei doi șefi de stat au susținut o conferință de presă.

