Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Probleme în paradis? Lukașenko pune la îndoială declarațiile Moscovei: Nu cred că ucrainenii au înnebunit

25 Feb. 2023, 16:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Feb. 2023, 16:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Aliatul lui Putin, Aleksandr Lukașenko, nu crede în declarațiile Ministerului rus de Externe. Președintele din Belarus a declarat sâmbătă că nu crede că Ucraina va deschide un al doilea front în Transnistria.

„Nu cred în asta. Nu le este convenabil. Occidentul ar vrea să rezolve dintr-o singură lovitură problema cu Rusia și Transnistria, pentru a închide această „zonă gri”, cum îi spun ei, și să unească Moldova, să o împingă în România sau să o facă pro-occidentală”, a declarat Lukașenko sâmbătă, la Centrul Republican de Pegătire Olimpică în sporturile de iarnă Raubichi, situat în apropiere de Minsk

„Ucrainenii nu au nevoie de asta. Nu cred că vor înnebuni și vor deschide al doilea front, fiindcă în Transnistria se află mai mult armament decât soldați ruși. Nu o să le pară bine. […] Deschiderea unui al doilea front acolo este echivalent cu moartea”, a mai spus Lukașenko.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Joi, Ministerul rus al Apărării a făcut două anunțuri privind eventuala escaladare a situației și pretinse provocări pe care Kievul le planifică la hotar cu Transnistria.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a comentat vineri informațiile parvenite de la MAE rus privind presupusul atac al ucrainenilor asupra Transnistriei. Oficialul de la Kiev a dat de înțeles că declarațiile ruse sunt niște născociri, amintind că Rusia duce și un război hibrid și subliniind că Ucraina respectă integritatea Republicii Moldova.

Informațiile au fost infirmate și de Ministerul de Externe de la Chișinău, precum și de cel de la București.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!