Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Profesorul Veaceslav Moșin – invitat de onoare la Conferința Internațională despre Fertilitate Fertypharm 2025!

05 Iun. 2025, 11:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2025, 11:49 // În Lume //  Realitatea.md

Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic, a fost invitat în calitate de lector la cea de-a V-a ediție a Conferinței Virtuale despre Fertilitate, organizată de compania farmaceutică internațională Fertypharm, care a avut loc în perioada 3-4 iunie 2025.

Acest eveniment științific este unul de referință în medicina reproductivă și a reunit peste 3 000 de participanți din întreaga lume: ginecologi, embriologi, imunologi, biologi și experți în fertilizare in vitro (FIV).

Prof. Veaceslav Moșin, pionier al Fertilizării in Vitro în Republica Moldova, a fost selectat printre cei 20 de lectori internaționali de prestigiu pentru a susține o prezentare științifică de actualitate în cadrul acestui forum internațional de elită. Prezentarea sa, care a fost în limba engleză, a avut ca și subiect principal endometrita cronică.

„Am abordat o temă foarte importantă pentru specialiștii în infertilitate – endometrita cronică, o afecțiune adesea ignorată, dar cu un impact major asupra receptivității endometriale și succesului tratamentelor FIV. În ultimii ani, cercetătorii din întreaga lume depun eforturi considerabile în domeniul reproducerii asistate și caută soluții pentru această patologie.  Alternativa Clinic a elaborat o strategie complexă de management a infertilității și am acumulat experiență enormă în FIV, ceea ce ne permite să ne bucurăm, de o rată de succes bună, dar și să împărtășim experiența noastră pe plan internațional”, spune profesorul.

Conferința Fertypharm 2025 abordează un spectru larg de teme inovatoare, printre care: tehnici avansate de FIV și embriotransfer; rolul microbiomului uterin și intestinal în infertilitate;  imunologia implantării și eșecul repetat de implantare (RIF); nutriție funcțională și suplimente pentru optimizarea calității ovocitelor; terapii personalizate în funcție de profilul imunologic, microbiologic și hormonal.

Prezentarea poate fi vizualizată pe: www.jornadasfertilidad.com.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.