Vladimir Putin este indignat că Rusia nu poate construi avioane, inclusiv pentru armată. Conform lui, întreprinderile nu au comenzi pentru 2023.
În cadrul unei ședințe online, liderul de la Kremlin a ridicat vocea la vicepremierul Denis Manturov, responsabil de industrie și comerț. Potrivit președintelui rus, procedurile care se fac sunt „prea lungi”.
Putin a punctat că întreprinderile ar trebui să înțeleagă câte comenzi vor avea, pentru a angaja oameni și pentru a menține unitățile de producție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Trebuie să înțeleagă cât de mult va comanda departamentul militar, câte nave civile vor fi comandate. Unele întreprinderi nu au comenzi nici măcar pentru 2023”, a declarat Putin, vorbind cu tonalitate ridicată, sugerând oficialului să nu „o facă pe prostul”.
Putin i-a cerut oficialului să clarifice situația. Acesta i-a acordat lui Manturov termen de o lună, pentru a soluționa problema și a raporta informațiile despre producția de avioane.

