VIDEO „Revelion” pe autostradă: un camion cu artificii a fost făcut scrum
Un spectacol pirotehnic necontrolat a avut loc pe o autostradă din Statele Unite, după ce un camion încărcat cu artificii a fost cuprins de flăcări în timpul deplasării.
Incidentul a transformat rapid șoseaua într-o scenă spectaculoasă, în condițiile în care artificiile au început să explodeze și să se împrăștie pe carosabil. Imaginile apărute pe rețelele de socializare surprind momentul în care focul a cuprins camionul, iar încărcătura pirotehnică a fost declanșată în lanț, scrie CNN.
Autoritățile au intervenit și au închis temporar traficul pe ambele sensuri ale autostrăzii, pentru a permite echipajelor de intervenție să stingă incendiul și să securizeze zona.
Magnatul american din domeniul tehnologiei, Elon Musk, directorul companiei SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condiţiile de utilizare ale serviciului Starlink, după ce, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, viteza conexiunii sale a fost limitată timp de câteva zile, informează news.ro.
„Condiţiile de utilizare ale Starlink au rămas neschimbate: este vorba de un sistem civil, nu de un mijloc de a ucide. Orice încălcare a acestor condiţii va duce la întreruperea serviciului”, a scris Musk într-un mesaj postat sâmbătă pe X.
El a adăugat că Starlink rămâne „crucial pentru apărarea Ucrainei, deoarece este singurul sistem care nu poate fi bruiat sau distrus, cel puţin pentru moment. Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat”, a subliniat el într-un alt mesaj.
Deşi Elon Musk şi-a schimbat de mai multe ori poziţia cu privire la Ucraina de la invazia rusă a ţării în 2022, el a afirmat întotdeauna că orice problemă ţine de responsabilitatea guvernului american, şi nu a companiei sale, SpaceX.
Kievul se bazează pe sistemul de comunicaţii prin sateliţi civili Starlink, precum şi pe versiunea sa de nivel militar, Starshield, în eforturile sale de a se apăra împotriva atacurilor ruseşti cu rachete şi drone.
Ministrul ucrainean al Apărării, Evgheni Khmara, a declarat sâmbătă că conexiunea sistemului Starlink era din nou „stabilă”, viteza Starlink/Starshield depăşind 400 Mbit/s. „Acest rezultat este important în primul rând pentru frontul nostru, pentru militarii noştri, pentru funcţionarea dronelor, pentru logistică şi pentru comunicaţii”, a adăugat el.
Ucraina se plângea de câteva zile de o limitare a vitezei terminalelor Starlink la peste 160 km/h. Concret, aceasta înseamnă că aparatele militare ucrainene, în special dronele aeriene, îşi pierd conexiunea dacă depăşesc această viteză.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Washingtonul că se află la originea acestor limitări şi că nu a avertizat Kievul în repetate rânduri cu privire la sosirea rachetelor ruseşti înainte ca acestea să lovească. Casa Albă şi Elon Musk, a cărui companie SpaceX administrează Starlink, au negat amândoi că ar fi responsabili de limitarea acestui sistem satelitar.
Vineri, Donald Trump a anunţat că Elon Musk a „reactivat” reţeaua Starlink pentru Ucraina. Aceste limitări au început după un moment de maximă tensiune între Volodimir Zelenski şi Donald Trump, care şi-au adresat critici dure prin intermediul mass-media.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.