Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

(VIDEO) S-a votat după cum s-a planificat. Cu ZERO voturi, Guvernul Gavrilița NU a fost învestit

12 Feb. 2021, 10:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Feb. 2021, 10:40 // Politica //  Realitatea.md

Cabinetul de miniștri în frunte cu prim-ministra Natalia Gavrilița nu au primit astăzi vot de învestire din partea deputaților, așa cum se planificase din start, pentru a se putea declanșa alegeri parlamentare anticipate

În cadrul ședinței plenare de astăzi, prim-ministra, Natalia Gavrilița, împreună cu membrii Cabinetului de miniștri au venit în fața deputaților, unde a prezentat Programul de Guvernare, iar deputații au dezbătut documentul și au adresat întrebări, proces, care s-a lansat remarcat prin replici acide între parlamentari.

Deși, inițial de la înaintarea Nataliei Gavrilița, drept candidatură la funcția de prim-ministră de către Maia Sandu s-a anunțat că acest lucru se face doar din considerentul că președinta țării era obligată conform Constituției să facă acest lucru, totuși s-a ajuns până la cererea votului în Legislativ de către Gavrilița.

Până la înaintarea candidaturii, Maia Sandu împreună cu deputații PAS, care din start au anunțat că nu vor vota pentru Guvernul Gavrilița, pentru doar așa pot fi declanșate alegeri parlamentare anticipate, au căutat alte căi la Curtea Constituțională, decât cele prevăzute de constituție, pentru a declanșa un scrutin parlamentar.

Precizăm că, potrivit Constituției, dacă din prima încercare candidatul înaintat la funcția de prim-ministru, împreună cu echipa guvernamentală nu primesc votul de învestitură din partea deputaților, atunci președinta țării are dreptul să înainteze repetat aceeași candidatură. În cazul în care nici din a doua încercare nu este învestit Guvernul atunci urmează procedura de dizolvare a Parlamentului de către președinta țării și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Constituția: „Articolul 85. Dizolvarea Parlamentului”

(1) În cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
(2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
(3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova, și nici în timpul stării de urgență, de asediu sau de război.

În aceste condiții, cele 45 de zile până la dizolvarea Parlamentului vor începe între 1-11 februarie, în funcție de când Natalia Gavrilița va solicita suportul în Parlament și se vor încheia între 13-23 martie.

După aceasta, conform prevederilor Codului Electoral, prin același decret de dizolvare a Parlamentului, președintele Maia Sandu va stabili data alegerilor parlamentare anticipate care vor avea loc după cel puțin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului – aproximativ între 23 mai – 23 iunie.

Codul electoral: „Articolul 83. Stabilirea datei alegerilor”

(1) Alegerile parlamentare se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(2) Data alegerilor parlamentare se stabilește printr-o hotărîre a Parlamentului, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
(3) În cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret al Președintelui Republicii Moldova, se stabilește data alegerii noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc după cel puțin 60 de zile, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului.

Între timp, deși Parlament încă se dezbătea programu guvernamental al Nataliei Gavrilița, președintele socialist, Igor Dodon, a anunțat de la tribuna din sala de presă a Legislativului că înaintează o nouă candidatură la funcția de prim-ministru, deoarece ar urma să fie adunate cel puțin 51 de voturi pentru a fi învestită candidatura înaintată de PSRM. Este vorba de candidata Mariana Durleșteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și ministru al Finanțelor în anii 2008-2009. În prezent aceasta ocupă o funcție de conducere în compania KMG International (fostul Grup Rompetrol).

Astfel, urmează să se decidă care va fi soarta Guvernului, dar și cea a declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată