Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO „Sau în Europa, sau în Taiga”. Locuitorii din stânga Nistrului povestesc pentru ce au votat

20 Oct. 2024, 17:46
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Victoria Laur
20 Oct. 2024, 17:46 // Alegeri //  Victoria Laur

„O zi, sau ești în Europa, sau ești în Taiga. Una din două”. Așa a răspuns un locuitor din stânga Nistrului, stânga Nistrului, întrebat de jurnaliștii publicației „Zona de Securitate” pentru ce a votat la prezidențiale și referendum.

Cetățeanul a menționat că nu va încerca să le impună altora propria viziune. În același timp, el a menționat că oamenii trebuie să decidă singuri ce își doresc.

„Fiecare pentru el decide. Oamenii trebuie să se orienteze în spațiu, ce și unde se întâmplă. O zi, ori ești în Europa, ori ești în Taiga. Una din două”, a spus bărbatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O altă femeie a spus că este indignată că autoritățile din stânga Nistrului o impun să vorbească în rusă. Ea a mai menționat că își dorește ca măcar nepoții săi să cunoască bine limba română.

„Vrem țara înapoi. Vrem să trăim la noi acasă”, a spus alegătoarea.

Până la ora 17:35, au votat peste 13.400 de cetățeni care au reședința în stânga Nistrului. Potrivit jurnaliștilor de la Zona de Securitate, traficul spre Varnița s-a intensificat după ora 16:30.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!