Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Scuarul Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminat în culorile drapelului Ucrainei

24 Feb. 2023, 20:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
24 Feb. 2023, 20:52 // Actualitate //  Ursu Ana

În această noapte, scuarul Parlamentului este iluminat în culorile drapelului Ucrainei, iar iluminatul public al clădirii este deconectat, în semn de solidaritate cu țara vecină. Instituția parlamentară s-a alăturat campaniei europene de susținere a Ucrainei.

Acesta este încă un gest prin care Parlamentul Republicii Moldova condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

De la declanșarea războiului din Ucraina, acum un an, Parlamentul a fost constant alături de poporul ucrainean și a transmis mesaje de pace. Pe parcursul anului, peste 400 de refugiați ucraineni au vizitat instituția parlamentară – copii, tineri, femei, fiind implicați în zeci de activități. Au fost organizate expoziții de desene ale copiilor refugiați din Ucraina, inclusiv cu vânzare în scop caritabil. De Ziua internațională a păcii, 43 de copii din Republica Moldova și Ucraina au pictat împreună simbolurile și emoțiile păcii, ghidați de artista plastică Valeria Barbas.

Alături de copiii din Republica Moldova, copiii refugiați și mamele lor au participat la programul de activități organizate de Parlament cu ocazia Zilei Europei și a Zilei internaționale a ocrotirii copilului. Despre situația refugiaților din țară s-a discutat la audierile și mesele rotunde organizate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia administrație publică și dezvoltare regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!