A denunțat „furtul” propriei mașini, iar acum riscă pedeapsă penală. Vorbim despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, la data de 8 octombrie a sesizat poliția comunicând că pe parcursul nopții i-a fost răpit automobilul de model „Toyota Prius”, ce era parcat în curtea blocului de locuit amplasat pe bd. Traian.
Mai mult, el a declarat că prejudiciul cauzat constituie 200 000 lei. Urmare a măsurilor speciale de investigație, a fost depistat „făptașul”.
„În cadrul acțiunilor desfășurate de către forțele de ordine și analizării imaginilor video ridicate de pe camerele de supraveghere s-a constatat că mijlocul de transport a fost luat de la locul parcării chiar de către bărbat. Ulterior, fiind audiat, bărbatul și-a recunoscut vina”.
Individul a declarat că a mers în ospeție, după care a uitat unde a parcat automobilul.
În acest context, a fost inițiată o cauză penală pentru „Denunţarea falsă sau plîngerea falsă”, care conform legislației se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 32 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
„Poliția face apel către cetățeni, să nu recurgă la așa gesturi și să ducă organele de drept în eroare, deoarece acțiunile date se pedepsesc penal”, se arată în nota informativă a Poliției Capitalei.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, spune că Primăria Chișinău trebuie să clarifice mai întâi cine va beneficia de compensațiile acordate de Guvern, înainte de a decide cum va oferi ajutor financiar suplimentar pentru plata încălzirii. Edilul susține că municipalitatea trebuie să evite situațiile în care unii locuitori primesc sprijin atât din partea Guvernului, cât și din partea Primăriei, în timp ce alții nu beneficiază de niciun ajutor.
„Noi, cu siguranță, le-am spus tuturor în Consiliul Municipal Chișinău și o să repet acest lucru joi, în ședința Consiliului: trebuie să vedem cu ce suport, cât de cât minim, vine statul în acest sens. Pentru că nici până în ziua de astăzi nu sunt clare aceste criterii, cine, cum”, a declarat Ion Ceban marți, 3 noiembrie.
Primarul a criticat modul în care sunt explicate regulile de acordare a compensațiilor și spune că oamenii nu știu dacă vor primi ajutor sau nu.
„În fiecare zi vedeți această bălbăială, că nu toți vor primi, că nu primul venit, că nu primul servit, banii nu ajung pentru toți”, a afirmat edilul.
Potrivit lui Ceban, municipalitatea trebuie să înțeleagă mai întâi cine este ajutat de Guvern și pentru cine ar fi nevoie de un sprijin suplimentar din bugetul local. El a atras atenția că ajutoarele nu trebuie să se suprapună, dar nici să lase fără sprijin persoane aflate în situații asemănătoare.
„Trebuie să înțelegem pe cine ajutăm. Trebuie să înțelegem că nu există cineva exclus din tot acest sistem. Să nu fie dublate acțiuni. Dacă să fie cumva compensate suplimentar, atunci pentru cine?”, a spus primarul.
Edilul a amintit și de situații din anii precedenți, când diferențe mici de venit au făcut ca unii oameni să primească sprijin, iar alții nu.
„Până la 2.900 de lei am acoperit factura 100% sau 120% împreună. Dar cineva care avea 3.100 n-a primit deloc suport. Asta tot nu este corect”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a vorbit și despre cozile formate de oameni pentru a se înregistra la compensațiile la energie, spunând că acestea arată cât de greu le este unor familii să facă față cheltuielilor.
„Vă dați seama cât de disperat este omul astăzi în Republica Moldova ca să facă aceste rânduri? Cât de la pământ este moralul lui, nu mai crede nici în ziua de mâine. Vrea să vadă, să treacă cumva. Nu se gândește la lucrurile care i-ar fi cumva necesare. El se gândește cum să achite aceste facturi”, a afirmat edilul.
Amintim că, socialiștii din CMC au cerut ca regulamentul privind ajutorul municipal să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței din 5 noiembrie. Liderul fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, a declarat că majorarea tarifelor la energie pune o presiune tot mai mare asupra bugetelor familiilor. Potrivit lui, gazul costă 26 de lei pentru un metru cub, iar o eventuală majorare până la 30 de lei este discutată. În același timp, tariful la energia termică a crescut cu 62%.
Odințov a amintit că alocarea celor 80 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor în sezonul rece a fost una dintre condițiile în care socialiștii au susținut bugetul municipal pentru 2026. Consilierul municipal Vlad Melnic a adăugat că proiectul de regulament și documentele necesare au fost transmise Primăriei în urmă cu aproximativ două luni.
Pe lângă ajutorul financiar, PSRM a propus ca locuitorii cu dificultăți financiare să poată achita în rate facturile pentru sezonul de încălzire 2026–2027, inclusiv pe parcursul verii, până în toamna anului viitor. Socialiștii mai cer să nu fie inițiate procese în instanță pentru recuperarea datoriilor la încălzire și solicită Guvernului și conducerii „Termoelectrica” să permită achitarea treptată a restanțelor.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.