Curs valutar
  • EUR
    20.0391
    -0.2241%
  • USD
    17.8236
    -0.5953%
  • RUB
    0.2077
    -1.5407%
  • RON
    3.7485
    -0.4508%
  • UAH
    0.3963
    -0.3785%

Toate știrile

07 octombrie 2026

VIDEO „Și eu sunt nemulțumit…” Igor Grosu, despre salariile profesorilor, care nu au fost majorate

24 Aug. 2026, 17:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2026, 17:48 // Societate //  Realitatea.md

Igor Grosu se declară nemulțumit de faptul că autoritățile nu au majorat lefurile profesorilor, așa cum au promis. În același timp, oficialul salută ideea introducerii unei indemnizații unice, care ar urma să nu fie impozitată.

Șeful Legislativului a spus presei că inițial trebuie elaborată politica bugetar-fiscală, apoi legea salarizării. În opinia sa, autoritățile trebuie să stabilească întâi veniturile, apoi taxele și cheltuielile.

„Evident că și eu sunt nemulțumit, în sensul în care noi am avut un angajament. Acum, consecutivitatea lucrurilor trebuie să fie următoare. Întâi, politica bugetar-fiscală, în care stabilești parametrii veniturile, taxele, după care vii cu o lege cum este legea salarizării, care presupune cheltuieli, aloci pe anumite categorii și așa mai departe. S-a venit cu propunerea de a veni cu această plată unică, care nu va fi impozitată, din câte știu eu. Și procesul de votare a politicii bugetar-fiscale, a bugetului, și a legii salarizării să meargă după politica bugetar-fiscală”, a spus Igor Grosu.

Deși majorarea salariilor profesorilor s-a promis din septembrie, Guvernul a anunțat că nu are suficienți bani și a promis plăți unice pentru mai mulți angajați din sectorul bugetar.

Realitatea Live

Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
07 Oct. 2026, 12:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
07 Oct. 2026, 12:39 // Societate //  Realitatea.md

Reforma justiției, începută în 2021, a presupus cheltuieli de zeci de milioane de euro, bani alocați atât din bugetul de stat, cât și de partenerii externi. Datele sunt prezentate de Europa Liberă într-o analiză despre finanțarea reformei.

Cea mai mare parte a cheltuielilor interne este legată de evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Pentru activitatea celor trei comisii de evaluare, din 2022 până în prezent, din bugetul de stat au fost alocate 32,65 milioane de lei.

Banii publici sunt utilizați pentru remunerarea membrilor naționali ai comisiilor, dar și pentru cheltuieli administrative, precum utilități, servicii poștale și telefonie sau întreținerea sistemului de supraveghere video.

În același timp, membrii internaționali ai comisiilor și personalul secretariatelor sunt plătiți din surse externe. Ministerul Justiției a precizat pentru Europa Liberă că nu cunoaște sumele exacte achitate acestor experți, întrucât contractele sunt încheiate direct de partenerii de dezvoltare.

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că, în cazul experților străini care lucrează în Moldova, remunerarea pornește, de regulă, de la 5.000 de euro, la care se adaugă cheltuieli pentru deplasări și alte costuri.

Potrivit ministrei, aproximativ 80% din costurile reformei justiției sunt acoperite de partenerii externi. O parte dintre bani sunt acordați sub formă de asistență tehnică și granturi pentru instituțiile din domeniul justiției.

Printre finanțările externe se numără un pachet de cel puțin 5 milioane de euro anunțat de Uniunea Europeană pentru justiția din Moldova. Totodată, UE și Consiliul Europei derulează în perioada 2023–2026 un proiect în valoare de aproximativ 2,8 milioane de euro, destinat eficientizării procedurilor administrative din sectorul justiției.

Europa Liberă mai notează că, potrivit estimărilor directorului Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, investițiile în reforma justiției au ajuns deja la „zeci de milioane de euro”.

La aceste fonduri se pot adăuga și alte finanțări europene. Pentru modernizarea sistemului „e-integritate” și verificarea automată a declarațiilor de avere, Republica Moldova poate obține aproximativ 11 milioane de euro până în decembrie 2026, iar accesarea unor fonduri din Planul de creștere depinde de îndeplinirea angajamentelor asumate.

În ceea ce privește rezultatele acestor investiții, opiniile experților sunt diferite. Ilie Chirtoacă spune că printre succese se numără plecarea din sistem a unor persoane cu probleme de integritate și schimbarea componenței Curții Supreme de Justiție.

Totodată, expertul amintește că Republica Moldova a achitat, în ultimii 28 de ani, peste 23 de milioane de euro în dosare pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit lui Chirtoacă, investițiile în reforma justiției sunt necesare și pentru a preveni astfel de pierderi bugetare.

La rândul său, experta Mariana Kalughin de la Transparency International Moldova critică evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Ea consideră că vetting-ul poate afecta independența sistemului judiciar și susține că există riscul unui sistem „înfricoșat, obedient și laș”.

Kalughin critică și alte inițiative ale guvernării în domeniul justiției care nu au fost implementate, inclusiv proiectul privind comasarea Procuraturii Anticorupție cu Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, care a fost criticat de Comisia de la Veneția.

CITEȘTE CONTINUAREA AICI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!