Joe Biden a ajuns din nou într-o situație bizară, după ce a ținut un discurs și a vrut să strângă cuiva mâna, dar se afla singur pe scenă. S-a întâmplat după ce a ținut joi un discurs în statul Carolina de Nord.
Președintele American și-a încheiat cuvântarea cu expresia „să vă binecuvânteze pe toți Dumnezeu”, conform DailyMail. Ulterior, liderul de la Casa Albă s-a întors și a gesticulat de parcă ar vrea să strângă cuiva mâna.
Timp de câteva clipe, oficialul a stat confuz pe scenă și a încercat să se dezmeticească. Apoi, el s-a întors cu spatele la public, iar într-un final a coborât în sală.
Amintim că o situație similară a avut loc și în toamna anului 2021. Atunci, Biden s-a întors, la fel, și a întins mâna, deși lângă el nu se afla nimeni. Actualul președinte american nu este la prima situație bizară, iar recent a rămas singur în mulțime, în timp ce la Casa Albă a venit fostul președinte Barack Obama.

