Vlad Bătrîncea spune că fracțiunea Partidului Socialiștilor nu a discutat deocamdată inițiativa opoziției privind demiterea lui Igor Grosu din funcția de președinte al Legislativului. Deputatul a precizat că subiectul urmează să fie examinat miercuri, la ședința fracțiunii.
„Credem că e nevoie de comunicare pe intern între fracțiunile parlamentare. Eu nu pot să mă expun. Fracțiunea noastră nu a avut o ședință la acest subiect. Fracțiunea se întrunește miercuri și vom avea discuții cu toți colegii”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.
Inițiativa privind demiterea lui Igor Grosu a fost anunțată luni, 9 noiembrie, de către deputatul Ion Chicu, care a declarat că a început procedurile pentru înlăturarea acestuia din funcție. Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei îl acuză pe președintele Parlamentului că ar încălca legislația și Regulamentul Legislativului.
Chicu a anunțat că va transmite inițiativa și altor deputați din opoziție pentru a fi semnată, după care urmează să o înregistreze oficial.

