Momentul în care un bolovan alunecă și cade pe șosea, imediat după ce prin fața lui trec mașini, a fost surprins de camere de supraveghere. Imaginile au fost filmate pe 24 aprilie, în Italia.
Bucata de piatră s-a desprins în una dintre zonele de schi. Inițial aceasta era fixată de stâlpul unei telecabine, dar din cauza ploilor abundente, a alunecat și a căzut în mijlocul șoselei.
Se estimează că bolovanul cântărește o tonă. Se pare că șoferii care circulau prin zonă în momentul incidentului, dar și persoanele din restaurantul și parcarea pe lângă care a trecut bucata de piatră sunt născuți în cămașă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Imaginile de la fața locului au fost distribuite apoi pe rețelele de socializare de pompierii locali. „Cât noroc a fost în joc”, au scris aceștia în dreptul imaginilor.

