Un șofer în vârstă de 48 de ani, care nu a acordat prioritate legală unui pieton ce traversa regulamentar strada, a fost identificat. Incidentul a avut loc pe data de 19 martie curent, pe strada Grenoble din Capitală. Potrivit informațiilor, Poliția Națională s-a autosesizat în urma apariției imaginilor video în mediul online.
Bărbatul, care se afla la volanul unui Mercedes, a fost sancționat conform legislației în vigoare.
„Pentru manevrele periculoase și comportamentul agresiv în trafic, acesta riscă suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de la 6 luni la 1 an, materialele fiind deja expediate instanței de judecată.
Totodată, autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică valabilă, motiv pentru care i-a mai fost aplicată o sancțiune șoferului”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.