Un șofer a rămas fără automobil, după ce a fost depistat în stare de ebrietate de la volan. Mai mult de atît, bărbatul aflat la volanul unui Volkswagen se deplasa neuniform. Potrivit IGP, cazul a fost înregistrat în seara de 14 octombrie, în localitatea Bălțați din Ialoveni.
Oamenii legii au somat șoferul să oprească autovehiculul pentru verificări.
„În discuții cu acesta s-a simțit un miros specific de alcool. În urma testării șoferului s-a stabilit o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 1,01 mg/l”, spune poliția.
Ulterior autovehiculul a fost ridicat și dus la parcarea specială, iar bărbatul este cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
