Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Șoșoacă, un nou circ în Parlamentul European: Îi închină ode lui Ceauşescu şi cere demisia Ursulei von der Leyen

12 Feb. 2025, 14:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Feb. 2025, 14:51 // Politica //  Realitatea.md

Europarlamentara Diana Șoșoacă l-a lăudat marți pe dictatorul Nicolae Ceaușescu în timpul plenului Parlamentului European, reunit marți, 11 februarie, la Strasbourg. Apoi aceasta a cerut demisia președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite hotnews.ro.

„Vorbiți pentru prima dată în plenul Parlamentului despre creștini, dar atunci când am ridicat icoana, m-ați sancționat. Când am vorbit și am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acțiuni care au dus la crime în perioada pandemiei, din nou m-ați sancționat. Acum vorbiți despre apărarea creștinilor. Cum să apărați creștinii din țările arabe, când dumneavoastră acuzați toate țările arabe? Nu îi cunoașteți. Nici pe perși, nici pe arabi. Îi discreditați pe Trump, pe Putin, pe toată lumea”, a spus Diana Șoșoacă de la tribuna Parlamentului.

De asemenea, Șoșoacă nu a pierdut ocazia de a-l lăuda pe Nicolae Ceaușescu.

„Vreți strategii? Priviți politica lui Nicolae Ceaușescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Da, a fost un dictator, dar a avut cea mai bună politică externă. A reușit să pună la aceeași masă Israelul și Palestina și a adus pacea în regiune.

De acest lucru Comisia Europeană nu este capabilă. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne împingă în război cu toată lumea, iar de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia”, a mai spus Diana Șoșoacă.

 

Nicu Șefănuță, europarlamentarul român care a candidat independent la alegerile de anul trecut, a prezidat ședința de marți și a reacționat la declarațiile lui Șoșoacă.

„Aș vrea să adaug, ca președinte de ședință, că Nicolae Ceaușescu a fost responsabil pentru milioane de atrocități în România. Oricum, nu avem această dezbatere acum”, a spus Ștefănuță, care este vicepreședinte al Parlamentului European.

Reamintim că în noiembrie 2024, Diana Şoşoacă a generat controverse și la Bruxelles, după ce a fost surprinsă în timp ce binecuvânta sediul Parlamentului European. Cu scurt timp înainte de această acțiune, Şoşoacă și oaspeții săi, un grup de preoți, s-au rugat într-o cameră.

Europarlamentara română a fost în centrul atenției și în luna iulie, când a întrerupt o sesiune cu strigăte și gesturi provocatoare, afișând icoane, purtând botniță și pungi negre de plastic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!